Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

VIDEO Spînu anunță câte primării au aplicat pentru „Satul European”. Cele mai multe sate vor apeduct și canalizare

08 Apr. 2024, 10:36
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
08 Apr. 2024, 10:36 // Societate //  Victoria Laur

Pe 29 martie s-a încheiat perioada de depunere a proiectelor pentru programul Satul European. Andrei Spînu anunță că au fost înaintate 748 de dosare.

Conform Ministerului Infrastructurii, peste 80% dintre primăriile țării au înaintat măcar o inițiativă. Din totalul de peste 740 de dosare, 315 se referă la construcția sistemelor de apeduct și canalizare în localități. În mediu, fiecare dintre acestea va cost 7,6 milioane de lei.

Sunt 161 de proiecte care se referă la renovarea clădirilor publice, 113 proiecte țin de modernizarea infrastructurii sportive sau de agrement, 66 se referă la reabilitarea caselor de cultură sau monumentelor istorice, 59 țin de instalarea sistemului de iluminat stradal, iar 34 se referă la instalarea sistemelor de producere a energiei regenerabile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primăriile de la nordul Moldovei au aplicat cu 256 de proiecte, cele din centrul țării au depus 298 de proiecte, de la sus au venit 157 de proiecte, de la Chișinău au parvenit 14 proiecte, iar din Găgăuzia – 23.

Urmează două etape de evaluare a dosarelor. Dacă va fi nevoie de clarificări, aplicanții vor trebui să le prezinte în trei zile de la recepționarea solicitării. Apoi se va evalua tehnic și financiar fiecare proiect, se va controla dacă administrațiile locale au suficienți bani pentru contribuția proprie. Evaluarea urmează să fie efectuată până la sfârșitul lui iunie.

„Guvernul își dorește să finanțeze cât mai multe proiecte, pentru că realizarea acestor proiecte înseamnă condiții mai bune de viață pentru oamenii din țara noastră”, a declarat Andrei Spînu.

În cadrul unei conferințe de presă, Spînu s-a lăudat că în ediția din 2023 a programului „Satul European” au fost construite circa 100 de kilometri de rețele de canalizare și 12 stații de epurare construite, peste 700 km de iluminat stradal, s-au reabilitat grădinițe, școli, terenuri de joacă și alte obiective de menire socială.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 12:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 12:32 // Slider //  Realitatea.md

Economia Republicii Moldova va înregistra o creștere de doar 1,9% în anul 2026, după un avans de 2,4% în 2025, potrivit celor mai recente estimări ale Băncii Mondiale, publicate în raportul „Europe and Central Asia Economic Update – October 2026”, scrie BANI.MD. Instituția financiară internațională anticipează însă o accelerare a economiei moldovenești în următorii doi ani, cu ritmuri de creștere de 3% în 2027 și 3,2% în 2028.

Datele prezentate de Banca Mondială arată că economia țării noastre continuă să avanseze într-un ritm modest, după mai mulți ani marcați de crize și dezechilibre. În 2023, creșterea economică a fost de 1,2%, iar în 2024 a încetinit dramatic, până la numai 0,3%. În 2025, economia a înregistrat o revenire de 2,4%, însă această tendință nu se va menține în anul curent, când avansul PIB-ului este estimat la 1,9%.

Comparativ cu alte state din regiune, Moldova va avea în 2026 o performanță economică inferioară celei a Bulgariei, pentru care este prognozată o creștere de 2,6%, și a Poloniei, unde PIB-ul ar urma să avanseze cu 3,6%. În schimb, România riscă să încheie anul în recesiune economică, Banca Mondială estimează o contracție a PIB-ului de 0,5%. Ucraina, afectată de război și de distrugerile infrastructurii energetice, ar urma să înregistreze o creștere de numai 1,2%.

La nivelul Europei de Est, regiune în care Banca Mondială include Republica Moldova, Ucraina și Belarus, creșterea economică este estimată la 1,6% în 2026 și urmează să încetinească la 1,4% în 2027 și să accelereze la 2,2% în 2028, potrivit sursei citate. Astfel, economia moldovenească ar urma să crească mai rapid decât media subregională în fiecare dintre acești trei ani.

Perspectivele economice sunt afectate de scumpirea energiei importate, incertitudinile geopolitice și încetinirea activității economice în Uniunea Europeană. Potrivit Băncii Mondiale, aceste evoluții pun presiune asupra consumului, investițiilor private și exporturilor din regiune.

Raportul avertizează că prețurile ridicate la energie continuă să alimenteze inflația, în timp ce costurile de finanțare și incertitudinile externe limitează investițiile. O eventuală intensificare a conflictelor geopolitice ar putea provoca noi scumpiri ale energiei, transportului, alimentelor și îngrășămintelor, afectând suplimentar perspectivele economice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, pentru întreaga regiune Europa și Asia Centrală, Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii economice de la 2,6% în 2025 la 2,2% în 2026. O redresare graduală este anticipată abia în următorii doi ani, când avansul economic regional ar urma să ajungă la 2,4% în 2027 și 2,6% în 2028.