Ion Ștefăniță, candidatul Partidului Politic „Respect Moldova”, a mers să discute cu angajații Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, instituție unde a activat 12 ani. Ștefăniță, cu un set de ziare electorale, s-a filmat chiar la poarta instituției.
„Mergem în ospeție la instituția la care am lucrat 12 ani, ca manager interimar, la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. Această poartă pe care o deschidem, pe parcursul secolului 20 nu a fost deschisă niciodată”, spune Ștefăniță.
Tot astăzi, candidatul care râvnește fotoliul de primar al capitalei a mers și la Piața Centrală unde, la fel, a discutat cu locuitorii orașului Chișinău.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că alegerile locale generale vor avea loc duminică, 5 noiembrie 2023. Potrivit CEC, la acest scrutin, vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.

