Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Tâlhărie în gara feroviară din Strășeni: O femeie, bătută și lăsată fără bunuri. Individul, reținut

07 Mai 2024, 14:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
07 Mai 2024, 14:30 // Societate //  Cătălina Boico

Un bărbat din Strășeni, a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi intrat într-un bloc sanitar de pe teritoriul gării feroviare din oraș, unde i-ar fi aplicat unei femei mai multe lovituri, i-a sustras telefonul mobil și geanta, apoi a fugit într-o direcție necunoscută.

Individul de 38 ani, a fost reținut și arestat pentru 30 de zile, iar telefonul l-a vândut cu 100 de lei, pe teritoriul gării.

„Imediat femeia de 43 de ani a sesizat Poliția, iar ca a urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, dar și a implicării oamenilor, suspectul a fost reținut. Acesta este din orașul Strășeni și este cercetat pentru jaf, anterior fiind condamnat pentru fapte similare”, comunică poliția.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă de la 42 500 la 67 500 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!