Curs valutar
  • EUR
    20.1931
    -0.1367%
  • USD
    17.7553
    0.0828%
  • RUB
    0.2103
    -0.0476%
  • RON
    3.8253
    -0.251%
  • UAH
    0.3957
    -0.1264%

Toate știrile

29 septembrie 2026

VIDEO Transportau ilegal din Moldova în România țigări de contrabandă. Trei moldoveni – reținuți

09 Sept. 2024, 14:04
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Sept. 2024, 14:04 // Societate //  Cătălina Boico

Un grup infracțional din România, din care fac parte și trei bărbați din Moldova, investigat pentru contrabandă cu țigări, a fost destructurat de polițiștii de frontieră, procurorii PCCOCS, autoritățile din România și Bulgaria.

„Membrii grupului infracțional sunt investigați pentru transportarea ilegală în România a unor cantităţi  de ţigări din Moldova ori contrafăcute în Bulgaria. Acestea erau camuflate în locuri speciale amenajate în mașini, apoi erau depozitate în imobile deținute de membrii grupului infracţional, de unde au fost ulterior transferate în scopul vânzării, atât în România, cât și în țări din Vestul Europei”, transmite Poliția de Frontieră.

În urma unor acțiuni, în România au avut loc peste 20 de percheziții, de unde au fost ridicate peste 30.000 pachete de țigări din țara noastră și Bulgaria, precum și sume de bani în euro, dolari și lire sterline, patru autovehicule folosite la transportul țigaretelor, înscrisuri și alte mijloace de probă.

Ulterior, a urmat reținerea a șapte persoane, dintre care trei sunt din Republica Moldova, iar celelalte – România și Iordania.

„Cei trei bărbați sunt din Ungheni și au vârste de 51, 52 și 59 de ani, cel mai în vârstă din ei fiind condamnat în mai multe dosare, începând din anii 2000, inclusiv pentru contrabandă (cu suspendarea executării pedepsei).

Investigațiile penale continuă, cu acordarea sprijinului necesar din partea autorităților de drept de la Chișinău, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, comunică sursa citată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:03 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în aprovizionarea cu energie în această iarnă, dar se așteaptă la prețuri „foarte mari” la petrol și gaze, a declarat marți, 29 septembrie, comisarul european Dan Jorgensen, la reuniunea de la Dublin a miniștrilor Energiei din statele membre, transmite Agerpres.

Având în vedere criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, „nu există nicio îndoială că ne îndreptăm spre o iarnă dificilă”, a subliniat Dan Jorgensen.

„Într-o iarnă normală, aproape 50 de milioane de oameni din Europa nu își pot încălzi locuințele în mod adecvat. Iarna următoare ar putea fi chiar mai dificilă. Prin urmare, luăm situația foarte în serios, ca să nu mai vorbim de industria noastră, care este, de asemenea, sub presiune”, a continuat Dan Jorgensen.

În acest context, comisarul european intenționează să relaxeze anumite reguli.

Pentru a „detensiona piața”, Dan Jorgensen a propus amânarea cu un an a unui regulament european referitor la emisiile de metan legate de importurile de hidrocarburi, un gest favorabil companiilor din sector.

Regulamentul (UE) 2024/1787 stabilește norme pentru măsurarea, monitorizarea, raportarea și reducerea cu precizie a emisiilor de metan în sectorul energetic al Uniunii Europene. În conformitate cu acest regulament, importatorii de gaze și petrol din UE trebuie să monitorizeze și să raporteze emisiile de metan asociate cu aprovizionarea lor, începând din ianuarie 2027, pentru a limita scurgerile.

În contextul creșterii prețurilor la combustibili legate de războiul din Orientul Mijlociu, Emmanuel Macron i-a trimis recent o scrisoare Ursulei von der Leyen, solicitând modificarea anumitor reglementări europene. Președintele francez a cerut în special o amânare cu un an a normelor comunitare privind emisiile de metan, un gaz cu efect de seră extrem de poluant.

Amânarea acestui regulament, din 2027 până în 2028, va depinde de aprobarea statelor membre și a Parlamentului European.

Această lege se confruntă cu opoziția mai multor țări producătoare de combustibili fosili, în special a Statelor Unite, care o consideră o constrângere și susțin că le-ar putea împiedica exporturile.

În schimb, organizațiile de mediu se opun unei amânări, afirmând că această amânare nu ar avea niciun impact asupra prețurilor la energie, dar ar marca un nou regres în politica climatică europeană.