Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Trei supravieţuitori dintr-un grup de 12 alpinişti au fost salvaţi de pe un vulcan îngheţat

07 Sept. 2022, 07:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
07 Sept. 2022, 07:29 // În Lume //  Redacția Realitatea

Trei membri supravieţuitori ai unui grup de 12 turişti ruşi, rămaşi blocaţi în mijlocul vânturilor îngheţate pe cel mai înalt vulcan activ din Eurasia, au fost salvaţi. Despre acest lucru a anunţat autoritatea regională pentru situaţii de urgenţă, după ce restul de nouă au murit în timpul ascensiunii spre vârf.

Cele 12 persoane din grupul ce includea doi ghizi au pornit împreună săptămâna trecută pentru a escalada vulcanul Klucevskaia Sopka cu înălţimea de 4.754 de metri, situat în Peninsula Kamceatka din Extremul Orient rus, relatează hotnews.ro.

După ce şi-au instalat tabăra la 3.300 de metri, nouă membri ai grupului au plecat în ascensiune sâmbătă, potrivit media locale.

Dintre cei nouă, anchetatorii susţin că cel puţin cinci au căzut în gol, sâmbătă, la aproximativ 4.150 de metri altitudine, în timp ce ceilalţi au murit ulterior. Temperaturile pe acest munte pot să scadă, conform salvatorilor, până la -14 grade Celsius în cursul nopţii. Mai multe tentative de aterizare a unui elicopter pe vulcan au eşuat duminică din cauza vântului puternic şi a norilor denşi.

„Trebuiau să aterizeze la o altitudine de 3.300 de metri, dar din cauza vântului puternic, de 30 de metri pe secundă, nu au reuşit, deşi s-au efectuat două tentative, la câteva ore distanţă”, a declarat autoritatea locală de apărare civilă.

Suprafaţa muntelui, acoperită cu roci vulcanice amestecate cu zăpadă şi gheaţă, este deosebit de periculoasă pentru alpinişti
Cei trei membri rămaşi din grup – doi turişti şi un ghid – au fost salvaţi marţi după ce s-au refugiat într-un adăpost folosit de vulcanologi.

Autoritatea regională pentru situaţii de urgenţă a declarat că ghidul a suferit degerături, însă celelalte două persoane erau în stare relativ stabilă. Toţi trei au fost transportaţi cu elicopterul într-un sat din apropiere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Kluchevskaia Sopka este cel mai înalt dintre cei peste 160 de vulcani ale căror vârfuri înzăpezite se înalţă deasupra Peninsulei Kamceatka. Face parte dintr-un sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO datorită frumuseţii sale aparte.

Potrivit salvatorilor, suprafaţa muntelui este acoperită cu roci vulcanice amestecate cu zăpadă şi gheaţă şi este deosebit de periculoasă pentru alpinişti datorită altitudinii şi a riscului de erupţie.

În urma incidentului a fost deschisă o anchetă penală împotriva directorului unei companii de turism cu sediul în oraşul siberian Novosibirsk.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!