Un bărbat în vârstă de 50 de ani, șoferul unui TIR, a fost depistat în stare de ebrietate la volan. Potrivit informațiilor, cazul a fost înregistrat pe strada Grenoble din Capitală, iar agenții de patrulare l-au stopat când au observat că se deplasa neuniform pe traseu.
Astfel, în timpul discuției polițiștii au simțit un miros specific de alcool de la șofer, astfel fiind demarată procedura de testare alcoolscopică.
„Conducătorul autocamionului a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, iar rezultatul testării alcoolscopice a arătat o concentrație de 1,33 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Șoferul de 50 ani a fost înlăturat de la volan, iar mijlocul de transport cu care se deplasa a fost dus la parcarea specială”, se arată în nota informativă a Poliției.
Ulterior, în privința conducătorului auto a fost demarat un proces penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
În context, Poliția recomandă șoferilor de curse lungi:
- să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice;
- să nu conducă dacă apar stări de somnolență sau oboseală;
- să nu se antreneze în depășiri care pot pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
- să deschidă geamul și să facă mai multe pauze în timpul condusului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!