Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Un medic din Capitală, prins în flagrant! Oferea sistematic rețete consumatorilor de droguri opiacee

15 Feb. 2022, 14:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Feb. 2022, 14:20 // Societate //  Realitatea.md

Un medic din Capitală a fost reținut fiind suspectat de circulația ilegală de stupefiante. Potrivit informațiilor, persoana a fost reținută în flagrant, în timp ce intenționa să înstrăineze unei persoane o rețetă pentru obținerea preparatelor narcotice și psihotrope contra sumei de 300 de lei.

„Asupra medicului au fost depistate trei rețete cu impresiunea ștampilelor medicului și a instituției medicale, fără a fi completate datele pacientului, precum și trei sticluțe în care se conținea metadonă. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore”, se arată în nota informativă a Poliției.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că medicul sistematic oferea rețete consumatorilor de droguri opiacee.

Pe acest caz a fost pornită urmărirea penală, în baza art. 218 al. 3 Cod Penal „Prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a drogurilor”.

„Dacă vinovăția suspectului  va fi dovedită, acesta riscă  amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei  sau cu închisoare de până la 5 ani”.

La moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigații pentru stabilirea altor suspecți, implicați în circulația ilegală a substanțelor narcotice.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!