Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Unul dintre cele mai mari stadioane din lume, pus la pământ în câteva secunde. „Bijuteria” care va fi construită

26 Sept. 2024, 10:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
26 Sept. 2024, 10:38 // În Lume //  Realitatea.md

Stadionul Shah Alam din Malaezia, care avea o capacitate de 80.000 de locuri, a fost demolat în câteva secunde. Arena a fost folosită timp de zeci de ani pentru meciurile echipei naționale.

În locul stadionului demolat va fi construită o arenă care va avea o capacitate de 45.000 de locuri. Va fi un stadion ultramodern, conform standardelor cerute de FIFA.

În plus, va fi construită o bază sportivă și mai multe centre comerciale. Construcțiile ar urma să fie finalizate în anul 2026.

Videoclipul cu demolarea stadionului a atras mii de reacții pe rețelele de socializare. Localnicii și-au exprimat tristețea în legătură cu acest eveniment:

„Inima mea e tristă. Am atât de multe amintiri cu această arenă. Sperăm ca noul stadion să fie puternic și impresionant”, a scris un utilizator.

„Un stadion plin de amintiri, dar trebuia să fie înlocuit. S-ar fi putut prăbuși în orice moment. Îmi amintesc entuziasmul de la ceremonia de deschidere. Energia a fost ireală”, a scris alt utilizator, potrivit gsp.ro.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!