Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO Vadim Pistrinciuc explică ce se va întâmpla în cazul unui rezultat negativ la referendum: Primul impact – exodul

01 Aug. 2024, 12:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Aug. 2024, 12:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Numărul moldovenilor care vor alege calea străinătății ar putea crește și mai mult, dacă rezultatul de la referendumul din toamnă va fi negativ. De această părere este directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc. Mai mult, un rezultat negativ va presupune și ”înghețarea” procesului de negocieri pe zeci de ani. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat”, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru, ediția de miercuri, 31 iulie 2024.

„Primul impact negativ o să fie exodul. La noi și așa oamenii pleacă, o să fie și mai mare exodul. În special în categoria de vârstă 30+, activă populație, care încă poate migra și reintegra în alte părți. (…) Al doilea element o să fie tehnic, într-adevăr, negocierile nu o să sufere. Tehnic, nu este scris că e nevoie (n.r. de organizat un referendum), dar din punct de vedere al ambiției, al entuziasmului, pe care birocrația europeană și Uniunea Europeană ne ajută (…) ei vor avea un argument și vor spune, să-i lăsăm pe moldoveni, negociem cu ei vreo 30 de ani, cum în Turcia. O să dispară entuziasmul, iar viteza o să fie cu totul alta”, a declarat Pistrinciuc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Parlamentul Republicii Moldova a stabilit data de 20 octombrie 2024 pentru desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și referendumul republican constituțional. Întrebarea supusă referendumului va fi: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Anterior, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angela Caraman, a precizat că pentru alegerile prezidențiale se vor cheltui circa 250 de milioane de lei, banii fiind prevăzuți inclusiv pentru turul doi al alegerilor. Pentru referendum sunt prevăzute 37 de milioane de lei, iar pentru votul prin corespondență – circa 19 milioane de lei.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!