Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

VIDEO Victoriabank susține baschetbaliștii din Moldova și în 2024

29 Mai 2024, 16:24
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
29 Mai 2024, 16:24 // Economie //  Realitatea.md

Victoriabank și Federația de Baschet din Moldova continuă parteneriatul început în 2021, cu scopul de a susține performanța și talentul copiilor și tinerilor care practică baschetul. Rămânem sponsorul principal al federației pentru al patrulea an consecutiv și vom sprijini activitatea și planurile competiționale ale acesteia și în 2024. Victoriabank va oferi suport financiar pentru desfășurarea principalelor 8 turnee naționale U12, U14, U16, U18, la care participă cele peste 100 de echipe de fete și băieți pasionați de baschet.

Acest parteneriat continuu reflectă viziunea noastră de a promova valorile fundamentale ale baschetului: muncă asiduă, disciplină, spirit de echipă și inițiativă.

Încă din 2021, Victoriabank s-a implicat activ în susținerea Federației de Baschet din Republica Moldova, contribuind la facilitarea participării sportivilor la competiții de nivel național și internațional. Suntem mândri să fim parte din această poveste de succes și să oferim sprijinul necesar pentru ca tinerii talentați să-și atingă potențialul maxim în acest sport.

Victoriabank a organizat până acum evenimente de prestigiu pentru baschetbaliștii de performanță, care au oferit o platformă pentru competiție și dezvoltare a cluburilor din Moldova. Una dintre cele mai cunoscute întreceri sportive este Cupa Națională la Baschet „Victoriabank”.

Ne bucurăm mult că, în 2023, echipa de băieți a câștigat medalia de bronz la Campionatul European Under 18, desfășurat în Azerbaidjan. Acest succes reprezintă o realizare extraordinară, în condițiile în care este primul trofeu din anul 2013 obținut de Republica Moldova la o competiție de nivel internațional.

„Avem toată convingerea că sportivii noștri vor obține rezultate și mai bune. Ne bucurăm să facem echipă și de acum încolo cu Federația de Baschet. Îi asigurăm atât pe copiii talentați care practică acest sport, cât și pe suporterii lor că Victoriabank este prieten al baschetului moldovenesc. Investițiile pe care le facem sunt investiții în Republica Moldova, în performanță și în viitoarele generații”, a declarat Sorin Bălănel, directorul de Marketing de la Victoriabank.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Federația de Baschet din Republica Moldova este onorată să continue parteneriatul cu Victoriabank. Ne convingem an de an că avem un scop comun – dezvoltarea baschetului din țara noastră. Apreciem sprijinul financiar îndreptat către susținerea tinerilor sportivi, deoarece în acest fel reușim să-i încurajăm să-și urmeze visele și să atingă succesul. Împreună cu Victoriabank reușim să creștem campionii de mâine”, a menționat la rândul său Alexandr Abramciuc, președintele Federației de Baschet din Moldova.

Federația Moldovenească de Baschet are 10 cluburi masculine și 6 cluburi feminine, legitimate pentru campionatele interne. Până la începerea sezonului competițional din toamnă, numărul acestora urmează să crească. Pentru a fi alături de baschetbaliștii noștri talentați vă îndemnăm să-i susțineți la competițiile pe care le desfășoară, de curând, în sala nouă de la Arena Chișinău.

Puteți urmări transmisiunile live ale meciurilor pe canalul lor de YouTube sau să achiziționați bilete pentru evenimentele sportive care urmează. Puteți găsi mai multe detalii pe site-ul oficial al Federației de Baschet și pe paginile de socializare ale echipelor.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:05 // Slider //  Ana Panaguța

Imagini spectaculoase cu pui de pinguin imperial care se aruncă de pe o platformă de gheață de aproximativ 15 metri înălțime, direct în apele înghețate ale Antarcticii, au fost surprinse de o echipă de filmare a National Geographic. Înregistrarea arată cum zeci de pui se înghesuie pe marginea gheții, dar ezită inițial să facă saltul în ocean, scrie adevărul.ro.

Imaginile au fost realizate pentru documentarul „Secrets of the Penguins”, în timpul unei expediții de doi ani coordonate de Bertie Gregory, explorator National Geographic, premiat cu Emmy și BAFTA.

Echipa, formată din trei persoane, a petrecut 274 de zile filmând pe platforma de gheață Ekström din Antarctica, unde trăiește o colonie de aproximativ 20.000 de pinguini imperiali.

Potrivit lui Gregory, capacitatea puilor de a face un asemenea salt a fost surprinzătoare. Gregory a povestit că aceștia nu doar că au supraviețuit căderii în apă, ci au înotat apoi împreună în Oceanul Antarctic, relatează presa de specialitate.

Schimbări în comportamentul pinguinilor

În mod obișnuit, pinguinii imperiali își cresc puii pe banchize plutitoare, dar unele colonii se stabilesc acum și pe platforme de gheață. Oamenii de știință sugerează că acestea ar putea fi mai puțin vulnerabile la topirea provocată de creșterea temperaturilor, deși schimbările din mediul antarctic continuă să reprezinte o amenințare pentru specie.

Echipa de filmare a documentat și alte comportamente și specii neobișnuite, printre care pui sănătoși de pinguini hibrizi, proveniți din încrucișarea pinguinilor macaroni cu cei cu creastă aurie, precum și o colonie ascunsă de pinguini africani.

Seria documentară „Secrets of the Penguins”, narată de actrița Blake Lively, are trei episoade și urmărește viața pinguinilor în medii foarte diferite, de la țărmurile înghețate ale insulei Georgia de Sud până la insulele tropicale Galapagos. Producția surprinde modul în care pinguinii se adaptează și luptă pentru supraviețuire în unele dintre cele mai dure ecosisteme ale planetei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova