Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

VIDEO Vlad Batrîncea despre reducerea membrilor CEC: O inițiativă periculoasă care exclude rolul opoziției

25 Iul. 2022, 09:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Iul. 2022, 09:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Periculoasă și nedemocratică! Astfel califică vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, inițiativa PAS de reducere a numărului de membri ai Comisiei Electorale Centrale. Prevederea se regăsește în proiectul noului Cod Electoral, document ce ar urma să fie aprobat până la finalul sesiunii parlamentare.

Vicepreședintele Parlamentului spune că opoziția parlamentară este împotriva instituirii votului electronic. Potrivit lui Batrîncea, votul prin internet ar crea premise de fraudare a alegerilor.

„În eventualitatea unui vot electronic alegerile pot fi fraudate pentru că nimeni nu poate asigura securitatea votului. Cu acest lucru s-au ciocnit țări mai dezvoltate, din Occident, care s-au dezis de această ideea, pentru că au avut loc atacuri cibernetice și au existat suspiciuni că alegerile au fost fraudate. Trebuie să rămânem la modelul de astăzi, care este verificat”, a spus Vlad Batrîncea în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.

Batrîncea s-a arătat critic și față de prevederea noului Cod Electoral, potrivit căreia cu 25 de zile înainte de ziua scrutinului, CEC poate decide ca în unele secții, exercițiul votării să fie organizat două zile consecutiv, sâmbătă și duminică.

„Prevederea potrivit căreia alegerile pot fi, eventual, desfășurate în două zile, nu asigură criterii clare, în ce secții votul e desfășurat două zile, în ce condiții, la inițiativa cui? În cazul votului două zile, sunt riscuri de securitate la adresa secțiilor de votare. Cei care activează în secțiile de votare știu foarte bine că este o zi complicată, foarte obositoare fizic, oamenii ajung la procedura de numărare a voturilor epuizați. Organizarea alegerilor două zile va presupune că oamenii vor lucra non-stop. În plus, peste noapte cine va păzi secțiile de votare, cine va asigura securitatea buletinelor și a urnelor? ”, se întreabă vicepreședintele Parlamentului.

De asemenea, opoziția critică și intenția guvernării de a reduce numărul de membri CEC. Dacă noul Cod Electoral va fi aprobat, Consiliul Superior al Magistraturii obține dreptul de a delega doi membri CEC.

„O inițiativă absolut periculoasă care exclude rolul opoziției, a partidelor din activitatea CEC. Astăzi, opoziția își deleagă membri în CEC, componența este mai diversă și activitatea CEC este mai transparentă. Ei propun reducerea membrilor de la 9 la 7, dar unii propun chiar 5 persoane. Două persoane vor fi înaintate de Guvern, care este emanația unui partid politic, două persoane să fie numite de CSM, care la fel, astăzi este emanația unui partid politic, două de Parlament, unde este majoritate parlamentară. Practic, un singur partid politic care deține controlul în stat va determina componența CEC. Îmi pare rău că o guvernare care pretinde a fi democratică și europeană aplică asemenea metode”, a mai spus Vlad Batrîncea.

Opoziția cere excluderea proiectului Codului Electoral de pe ordinea de zi a Parlamentului și organizarea unor consultări publice cu participarea societății civile și reprezentanților partidelor politice.

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 12:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 12:32 // Slider //  Realitatea.md

Scăderea prețurilor la floarea-soarelui din import, care au ajuns sub nivelul costurilor de producție ale fermierilor din Republica Moldova, este unul dintre motivele pentru care autoritățile au decis extinderea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase. Explicațiile au fost oferite de ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, care a precizat că sectorul se confruntă atât cu probleme comerciale, cât și logistice.

 

Potrivit oficialului, primele două trimestre ale anului 2026 nu au indicat un impact semnificativ al importurilor asupra pieței interne, deși au fost observate unele tendințe în defavoarea producătorilor locali. Situația s-a schimbat însă în trimestrul al treilea, în special pe segmentul florii-soarelui.

„Am observat pentru trimestrul trei, în special la floarea-soarelui, o tendință dramatică de scădere a prețurilor de import în Republica Moldova, care deja sunt mai mici decât prețul de producție comercializat al florii-soarelui de către fermierii noștri”, a declarat ministrul.

Acesta a explicat că diferența dintre prețurile produselor importate și cele ale producției autohtone dezavantajează agricultorii moldoveni, care riscă să își comercializeze recolta în condiții mai puțin favorabile.

Un alt factor care afectează piața este situația logistică din bazinul Mării Negre, unde congestiile de export îngreunează transportul mărfurilor. În aceste condiții, chiar dacă traderii pot cumpăra producția locală, dificultățile de export contribuie la menținerea stocurilor în gospodăriile agricole.

Ministrul a atras atenția că fermierii se confruntă și cu lipsa capacităților de depozitare, în timp ce o parte din recolta disponibilă nu poate fi procesată sau comercializată suficient de rapid. În urma analizei datelor și a consultărilor cu reprezentanții sectorului privat și cu fermierii, autoritățile au considerat necesară prelungirea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase.

Potrivit ministrului, măsura urmărește să limiteze efectele negative asupra producătorilor autohtoni, în contextul diferențelor de preț și al dificultăților de comercializare a recoltei. Oficialul a precizat că analiza a fost extinsă și pentru trimestrul al treilea, pentru a include date statistice suplimentare și a evalua mai bine evoluțiile pieței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Licențierea cerealelor a fost prelungită cu două luni. În timpul dezbaterii deciziei la Guvern, șeful cabinetului de miniștri a adus mai multe critici „Asociației Fermierilor”, fiind nemulțumit că membrii organizației amenință cu proteste și cu blocarea vămilor.

Vasile Tofan le-a sugerat reprezentanților organizației că există și alte interese, decât ale lor. În același timp, prim-ministrul a dezvăluit că, în opinia sa, măsura nu era una primordială.

VIDEO Licențierea cerealelor, prelungită. Tofan se adresează Forței Fermierilor: Sunt interese mai largi în țara asta

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona