Minciuni și mizerie marca PSRM. Așa a reacționat președintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip la anunțul unor primari din Rîșcani care au decis să părăsească formațiunea.
Filip spune că în spatele acestor lucruri mizerabile ar sta fostul democrat și coleg de breaslă, Eugeniu Nichiforciuc.
Mai exact, într-o intervenție live pe Facebook, Pavel Filip susține semnăturile unor primari au fost falsificate.
„Doamna primar Șarban Antonina, primar de Șumna, nu a semnat această declarație, au vorbit colegii cu ea și va acționa în judecată pentru că i s-a falsificat semnătura. La fel și primarul de Pocimbăuți, Vitalie Țîței care nu a semnat această declarație. Unica semnătură adevărată este a primarului Vacariuc care a explicat colegilor mei că nu a putut să nu semneze pentru că a fost la el domnul Nichiforciuc și deputatul de la Rîșcani, Mizdrenco și l-au amenințat că dacă nu semnează va fi dat afară de la vamă fiul acestuia, car echipurile l-au angajat tot ei acolo”, a spus Filip.
Cât despre primarul Victor Garbuz și consilierul Nicolae Romanciuc, Filip susține că aceștia au fost dați demult afară din partid, iar ulterior au plecat la PSRM.


