Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

(VIDEO) Voronin, despre Dodon și „majoritatea parlamentară”: „O prostie! Acest impas e din vina Curții Constituționale”

12 Mart. 2021, 10:35
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Mart. 2021, 10:35 // Politica //  Realitatea.md

Decizia Curții Constituționale privind majoritatea parlamentară formată din cel puțin 51 de deputați, care poate înainta o candidatură la funcția de prim-ministru, iar președintele țării are obligația de a o desemna, este „o prostie”. Cel puțin asta consideră cel de-al treilea președinte al țării Vladimir Voronin (2001-2009), președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Potrivit lui, impasul politic actual s-a format anume din cauza deciziei Curții Constituționale în această privință.

„Majoritatea parlamentară se formează fizic în timpul ședinței Parlamentului. Se discută o decizie, se înaintează propuneri, se pune la vot și, dacă sunt mai mult de 51 de voturi, atunci propunerea trece. Dacă această propunere este de natură să modifice Constituția, atunci ea trebuie să acumuleze nu mai puțin de 68 de voturi ca să fie adoptată. Dar au „născut” o așa-numită majoritate parlamentară și o obligă pe Maia Sandu să propună candidatura acestei majorități parlamentare. Aici s-a format acest impas din vina Curții Constituționale”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune ITV.

Nu în ultimul rând, Vladimir Voronin s-a referit și la fostul său discipol, fostul președinte Igor Dodon și actual lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova:

„Acest fotoliu, atunci când cineva îl ocupă, nu-i aparține lui. Te-au pus în el cu un oarecare scop, cu sarcini și garanții. Și atunci când ți s-a terminat mandatul, trebuie să te ridici și să lași fotoliul celui căruia el îi aparține – poporului”, a explicat Vladimir Voronin.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!