Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Zelenski a confirmat că peste 60 de persoane au fost ucise în urma atacului aerian din regiunea Lugansk

09 Mai 2022, 08:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
09 Mai 2022, 08:17 // În Lume //  Redacția Realitatea

Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski a confirmat, în mesajul adresat naţiunii că 60 de civili a fost ucişi în atacul rusesc asupra şcolii din satul Bilohorivka, în regiunea Lugansk.

„În urma atacului aerian rusesc de la Bilohorivka, regiunea Lugansk, aproximativ 60 de persoane au fost ucise. Civili care pur şi simplu s-au ascuns în şcoală de bombardamente. A fost o rachetă direcţionată spre şcoală. O altă crimă a ocupanţilor. O nouă lovitură cu rachete în regiunea Odesa, lovind o clădire de locuinţe. Din nou bombardamente în regiunea Sumî. Bombardări violente în Donbas şi regiunea Harkov. De parcă nu este 9 mai, când pacea ar trebui să fie cuvântul principal. Pentru toţi oamenii normali”, a spus Zelenski.

Potrivit lui Vladimir Zelenski, Ucraina a arătat că face parte din lumea liberă şi din Europa unită, iar Rusia a uitat tot ce era important pentru învingătorii celui de-al Doilea Război Mondial.

„Rusia a uitat tot ce era important pentru învingătorii celui de-al Doilea Război Mondial. Dar Ucraina şi întreaga lume liberă o vor aminti. Armata rusă nu ar fi ea însăşi dacă nu ar ucide”, a mai acuzat preşedintele, în contextul în care Rusia sărbătoreşte, la 9 mai, victoria asupra Germaniei naziste.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:48 // Slider //  Realitatea.md

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) solicită confiscarea a aproape 1.25 de milioane de lei din averea fostei bașcane a Găgăuziei, Evghenia Guțul. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a decis, pe 4 noiembrie, că cererea instituției urmează să fie examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Potrivit inspectorilor de integritate, suma reprezintă diferența nejustificată dintre averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile familiei din perioada 2024–2025, transmite Moldova1.

Potrivit actului de constatare emis de ANI la 5 noiembrie 2025, inspectorii au identificat o avere nejustificată în valoare totală de 1.249.679 de lei. Din această sumă, 820.259 de lei reprezintă diferența constatată pentru anul 2024, iar alte 429.420 de lei au fost identificate în urma verificărilor pentru perioada ianuarie–aprilie 2025. Controlul averii a fost inițiat în martie 2025, în urma unei sesizări din oficiu, care viza inclusiv veniturile declarate de Evghenia Guțul drept donații și cadouri primite la evenimente de familie.

Inspectorii ANI au inclus în calculul cheltuielilor suma de 205.500 de lei pentru un colier cu diamante, pe care Evghenia Guțul l-a declarat cu o valoare de un leu. Suma a fost calculată în raport cu pragul prevăzut de legislație pentru declararea bunurilor prețioase, în lipsa documentelor privind prețul real al bijuteriei.

Evghenia Guțul a contestat constatările ANI, susținând că o parte dintre mijloacele financiare provin din donații electorale, economii personale, cadouri de familie și contribuții ale rudelor. Instituția a acceptat explicațiile și documentele referitoare la donațiile din campania electorală din 2023, însă a considerat insuficiente justificările privind alte sume declarate. Potrivit inspectorilor, nu au fost prezentate informații concludente despre identitatea unor donatori, proveniența banilor și capacitatea financiară a acestora de a oferi donațiile respective.

La 2 decembrie 2025, fosta bașcană a contestat în instanță actul de constatare, solicitând anularea acestuia. Ulterior, la 23 decembrie, ANI a depus o cerere prin care a solicitat confiscarea contravalorii averii considerate nejustificate, în folosul statului.

Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție după apariția unui conflict de competență între Curtea de Apel Centru și Judecătoria Chișinău. Prin încheierea din 4 noiembrie 2026, CSJ a stabilit că solicitarea ANI trebuie examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru. Hotărârea privind competența instanței este definitivă.

Decizia Curții Supreme nu înseamnă însă confiscarea automată a banilor. Instanța a stabilit doar cine este competent să examineze cererea, urmând ca judecătorii să se pronunțe asupra temeiniciei solicitării ANI. În cazul în care constatările instituției vor rămâne definitive, Evghenia Guțul riscă și interdicția de a exercita anumite funcții publice pentru o perioadă de trei ani.

Amintim că, pe 5 august 2025, Evghenia Guțul a fost condamnată la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional în 2023. Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Centru la 28 mai 2026.

Apărarea a anunțat că va contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție. Acest dosar penal este distinct de procedura privind confiscarea averii nejustificate, inițiată de ANI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!