Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă sunt în toi în centrul Capitalei. Astfel, începând de astăzi, 9 decembrie, responsabilii de la Întreprinderea municipală Spații Verzi au început instalarea carcasei bradului de Crăciun.
Este același brad instalat și în anii precedenți, care urmează a fi decorat ulterior cu globuri și luminițe.
În acest an, principalul pom de crăciun din PMAN va fi inaugurat pe data de 23 decembrie. Tot în aceeași zi va fi conectat iluminatul decorativ în tot orașul.
Evenimentul dedicat inaugurării va cuprinde și un program artistic de sărbători, iar invitatul special va fi Ștefan Bănică Junior.
În seara de 31 decembrie, în centrul Capitalei va avea loc un spectacol de zile mari, iar surpriza serii va fi Carla’s Dreams.