Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

VinOpera vă aşteaptă la a VIII-a ediţie, la Castel Mimi

12 Sept. 2025, 16:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
12 Sept. 2025, 16:50 // Societate //  Vlada Ciorici

Pregătirile pentru cel mai aşteptat eveniment cultural al toamnei – Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera sunt pe ultima sută de metri la Castel Mimi. Scena şi sistemul de sunet şi iluminat au fost instalate, iar muncitorii pregătesc zona pentru public.

Sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 19:00 sunteţi aşteptaţi să trăiţi o seară desăvârşită de muzică clasică şi vinuri bune, sub cerul liber de la Castel Mimi.

VinOpera 2025 – peste 1000 de spectatori

Evenimentul, organizat de Fundaţia Constantin Mimi, reuneşte în acest an peste 1000 de melomani, care se vor bucura de vocile şi prezenţa soliştilor Operei Naţionale Bucureşti – Sorana Negrea, Alexandru Constantin, Georgiana Dumitru şi Andrei Petre, care vor interpreta solo şi în duete, arii ale renumiţilor compozitori internaţionali.

Artiştii vor fi acompaniaţi de muzicienii Orchestrei Municipale Camerata, condusă de talentatul Cristian Spătaru, prezent în premieră la Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera, în calitate de dirijor.

VinOpera – primul eveniment sustenabil din Republica Moldova

Pentru a treia ediţie consecutiv, festivalul VinOpera este acoperit în totalitate cu energie solară, produsă de parcul fotovoltaic al Castel Mimi, devenind astfel primul eveniment sustenabil din Republica Moldova.

Oaspeţii vor începe seara cu un pahar de spumant 9 Muses Feteasca Albă, creat de Castel Mimi într-o serie specială dedicată artei şi culturii. Ne vedem la VinOpera – eveniment care plasează Republica Moldova pe harta culturală a lumii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Detalii despre VinOpera 2025 şi bilete găsiţi pe iticket.md.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!