Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Vizită surpriză a lui Zelenski la G7. Guvernul Nipon a exclus această posibilitate

19 Mai 2023, 08:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
19 Mai 2023, 08:38 // În Lume //  Redacția Realitatea

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski merge în Japonia, la summitul G7. El urmează să ajungă duminică, scriu Bloomberg și Financial Times, care citează surse anonime.

Ar fi prima vizită a lui Zelenski în Asia de când Moscova a atacat Ucraina  în februarie anul trecut și vine în timp ce Kievul continuă să caute la partenerii săi occidentali sprijin militar înainte de contraofensivă.

Era știut că liderul Ucrainei urma să se adreseze liderilor națiunilor dezvoltate, dar prin videoconferință. Potrivit noilor informații, o va face în persoană, deși guvernul nipon exclusese această posibilitate.  Din G7 fac parte Statele Unite, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Canada și Italia, cei mai mari susținători ai Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Călătoria lui Zelenski în Asia urmează unui turneu european în patru țări, unde a salutat promisiunile suplimentare de sprijin militar pentru apărarea Kievului. Summitul are loc la Hiroshima, oraș devastat de bomba atomică în Al Doilea Război Mondial. Tema principală a summitului de trei zile este războiul din Ucraina, iar liderii sunt așteptați să facă o declarație fermă de unitate în sprijinul Ucrainei și să dezvăluie noi sancțiuni conra Rusiei, pentru a o bloca să-și finanțeze și să-și susțină războiul.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 18:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 18:10 // Slider //  Victoria Laur

Vladimir Zelenski a declarat că țara sa va opri atacurile asupra rafinăriilor din Rusia, așa cum cere omologul său american Donald Trump. Condiția este ca Washingtonul să furnizeze Kievului rachete Patriot.

Confruntat cu o inflație alimentată în mare parte de creșterea prețului energiei provocată de conflictele din Iran și Ucraina, Trump le-a cerut Kievului și Moscovei să oprească atacurile reciproce asupra obiectivelor energetice, informează Agerpres. Liderul de la Kiev a spus la FoxNews că el și echipa sa au discutat chestiunea de mai multe ori cu reprezentanții Casei Albe, inclusiv cu președintele american.

„Am spus că nu putem răspunde atât timp cât Rusia ne atacă sectorul energetic și ne ucide populația. Am transmis că, dacă vreți să nu atacăm rafinăriile ruse, atunci nu trebuie ca rușii să ne atace sistemul energetic. O altă opțiune: dați-ne rachete Patriot”, a declarat Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform președintelui Ucrainei, dacă Washingtonul va furniza timp de 30 de zile aceste sisteme de apărare aeriană folosite pentru a intercepta drone și rachete ruse, Kievul își va opri atacurile contra rafinăriilor ruse pentru aceeași perioadă.

Administrația Trump a aprobat vineri vânzarea a 500 de rachete Patriot către Ucraina. Liderul de la Kiev a spus că livrările ar putea dura ani și sugerat europenilor și americanilor să scoată muniții din propriile stocuri, pentru a le oferi Ucrainei.