Curs valutar
  • EUR
    20.1059
    0%
  • USD
    17.9822
    0%
  • RUB
    0.2145
    0%
  • RON
    3.7675
    0%
  • UAH
    0.3995
    0%

Toate știrile

14 octombrie 2026

Vladimir Andronachi, la Viena pentru îngrijiri medicale: A lipsit de la ședința în care urma să fie audiat

11 Sept. 2026, 19:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 19:40 // Actualitate //  Daniela Baranovschi

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi nu s-a prezentat la ședința de judecată din 11 septembrie, în dosarul în care este acuzat de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani. Avocatul său a prezentat instanței un certificat medical în limba germană și a declarat că Andronachi se află la tratament în Viena, unde ar urma să fie supus unor intervenții chirurgicale. Procurorul de caz a pus însă la îndoială documentul prezentat, iar instanța a întrerupt ședința până pe 21 septembrie, scrie Ziarul de Gardă.

La începutul ședinței din 11 septembrie, Vladimir Moșneaga, fost procuror, astăzi avocatul lui Vladimir Andronachi, a prezentat un certificat medical în limba germană, astfel motivând absența clientului său. Apărătorul a solicitat ca ședința să se desfășoare în lipsa inculpatului. Potrivit lui Moșneaga, Andronachi se află la tratament în Austria.

„Dumnealui a făcut mai multe investigații la medicii din R. Moldova, care i-au recomandat să meargă la tratament în Viena pentru două intervenții chirurgicale. De ce în Viena? Pentru că dumnealui are asigurare medicală acolo”, a susținut Moșneaga.

Potrivit avocatului său, Andronachi se află în Viena, începând cu data de 1 septembrie și va reveni peste o săptămână.

„Dumnealui cere examinarea cauzei penale în lipsa sa, dar nu refuză de a face declarații. Va veni și va face declarații”, a dat asigurări Vladimir Moșneaga.

Celălalt inculpat în dosar, Anatolie Blonschi, considerat de acuzare complicele lui Andronachi, a fost prezent la ședința de judecată. Acesta, dar și avocata sa, au declarat că sunt de acord ca ședința să continue în absența lui Vladimir Andronachi.

Procurorul de caz, Gheorghe Iapără, a pus la îndoială veridicitatea certificatului medical din Viena, Austria.

„Nu știu ce să zic. E în limba germană, într-o limbă pe care eu nu o cunosc”, a punctat Iapără.

Magistratul Gheorghe Balan a dispus întreruperea ședinței de judecată pentru data de 21 septembrie.

Procurorul a remarcat că Andronachi urma să fie audiat în cadrul ședinței din 11 septembrie și că, anterior, solicitase timp suplimentar pentru a se pregăti.

„Astăzi urma să dea declarații, dar nu s-a prezentat. Data trecută a cerut timp suplimentar pentru ca să se pregătească de audiere și iată-l astăzi, absent. Nu înțeleg ce se întâmplă. Totodată, el are cerere depusă anterior pentru ca ședința să se desfășoare în lipsa lui și instanța acceptase această cerere”, a declarat procurorul Iapără pentru ZdG.

Andronachi este învinuit de comiterea infracțiunii de escrocherie în proporții deosebit de mari și spălarea banilor. Prejudiciul imputat în episodul de escrocherie se ridică la 26 de milioane de lei.

Anatolie Blonschi este acuzat de complicitate la spălarea banilor. Potrivit acuzării, suma în cazul acestuia este de aproximativ 600 de mii de euro.

Andronachi riscă pedepse de 10 și 15 ani de închisoare pentru infracțiunile care îi sunt imputate, iar Blonschi riscă până la 10 ani de detenție.

Natalia Bayram, avocata lui Anatolie Blonschi, a declarat că clientul său pledează nevinovat.

„Clientul meu a făcut declarații deja, a fost audiat în instanță. Referitor la învinuirea ce i se aduce privind spălarea banilor, dânsul pledează nevinovat. A prezentat contractele necesare, care atestă transferul banilor, tranzacțiile efectuate. El pledează nevinovat. El se prezintă la fiecare ședință. Poziția dânsului a fost expusă. I-au fost adresate atât întrebări din partea procurorului, cât și a apărării”, a punctat Bayram.

ZdG l-a contactat în repetate rânduri pe avocatul lui Vladimir Andronachi, Vladimir Moșneaga, pentru a afla cum pledează clientul său, ce probleme de sănătate are și dacă va fi prezent la următoarele ședințe de judecată. Până la momentul publicării, avocatul nu a răspuns apelurilor și mesajelor ZdG.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
14 Oct. 2026, 11:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
14 Oct. 2026, 11:01 // Slider //  Victoria Laur

Vladimir Bolea susține că nu va fi candidatul PAS pentru funcția de primar al Capitalei la următoarele alegeri locale. Întrebat de jurnaliști despre o nouă nominalizare, după ce Alexandru Vornicu nu va mai participa la scrutin, politicianul a ezitat să spună vreun nume.

„Partea pozitivă și frumoasă este că partidul PAS în general are o număr foarte și foarte mare de oameni care sunt demni de a fi candidați și de a duce cu demnitate orașul ăsta spre condiții bune pentru locuitorii din această localitate. Eu nu sunt candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la municipiul Chișinău”, a răspuns Bolea, întrebat dacă va candida.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Politicianul a menționat că este și președintele organizației municipale a PAS din Chișinău și a dezvăluit că urmează convenția la care se va alege candidatul. În același timp, potrivit lui, și Victor Chironda ar fi un candidat bun, iar formațiunea pe care o reprezintă analizează și alte posibile nominalizări care i se par potrivite.

„În politică, nu este despre ce îți dorești. Este despre ce se alege. Vot. Decizie. Și multe alte lucruri importante. (…) Noi vorbim despre ce trebuie pentru țară, pentru oraș, pentru comunitatea”, a punctat Bolea.

Totodată, membrul PAS a reiterat că decizia lui Alexandru Vornicu de a nu mai candida la Primăria Capitalei ar fi fost una personală.