Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Vot la Strasbourg: UE ar putea adera la comisia pentru despăgubirile rusești destinate Ucrainei

27 Apr. 2026, 19:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2026, 19:58 // În Lume //  Realitatea.md

În cadrul unei sesiuni plenare de la Strasbourg din această săptămână, Parlamentul European urmează să decidă dacă Uniunea Europeană se va alătura Comisiei Internaționale pentru Reclamații, în vederea stabilirii unui mecanism de despăgubiri pe care Federația Rusă ar putea fi obligată să le plătească Ucrainei și cetățenilor ucraineni.

Conform instituției, decizia face parte din procesul de creare a unui mecanism internațional de compensare pentru daunele provocate de război.

„Am primit o solicitare din partea grupului Partidului Popular European de a invoca procedura de urgență, în temeiul articolului 170 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, privind următoarea propunere: Convenția de instituire a unei Comisii Internaționale pentru Reclamații privind Ucraina. Votul asupra acestei solicitări va avea loc mâine”, a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la deschiderea sesiunii plenare din seara zilei de 27 aprilie.

Ea a precizat că, dacă includerea punctului pe ordinea de zi va fi aprobată marți, 28 aprilie, votul privind aderarea Uniunii Europene la Comisia Internațională pentru Reclamații va avea loc joi, 30 aprilie.

Votul de marți, 28 aprilie, este programat între orele 13:00 și 14:00.

Dacă propunerea va fi adoptată, aderarea Uniunii Europene la Comisia Internațională pentru Reclamații împotriva Rusiei privind Ucraina va trebui ulterior aprobată de Consiliul Uniunii Europene.

Potrivit European Pravda, în 2023 a fost creat Registrul Internațional al Daunelor pentru Ucraina, sub auspiciile Consiliului Europei, acesta fiind prima componentă a mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina, destinat pregătirii plății despăgubirilor de către Rusia.

În decembrie 2025, Uniunea Europeană și peste 30 de state au semnat Convenția de instituire a unei comisii internaționale pentru gestionarea cererilor de despăgubire adresate Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 07:29 // Slider //  Valentina Buza

Poliția din Finlanda a deschis o anchetă penală, după ce o subsidiară a Google ar fi defrișat o pădure pentru a ridica un centru de date, înainte să finalizeze analizele privind impactul asupra mediului cerute de legea finlandeză, relatează The Guardian. Potrivit activiștilor de mediu, 400.000 de copaci au fost tăiați.

Autoritățile finlandeze spun că Tuike Finland, o subsidiară a Google, a defrișat și desecat 330 de hectare de pădure în zona în care urmează să fie construit centrul de date, în localitatea Muhos, din nordul Finlandei.

La fel ca alte țări nordice, Finlanda este atractivă pentru companiile de tehnologie care vor să construiască centre de date datorită stabilității sale geopolitice și suprafețelor mari de teren disponibile, dar și pentru că temperaturile scăzute ar trebui să le permită să reducă cheltuielile cu energia.

„Pe baza informațiilor preliminare, au existat ambiguități și deficiențe în ceea ce privește drenajul și gestionarea apelor pe șantierul proiectului centrului de date al companiei Tuike Finland Oy. „Ancheta penală va examina, printre altele, circumstanțele legate de aceste probleme”, a transmis joi poliția finlandeză într-un comunicat.

Autoritățile finlandeze au în așteptare 145 de solicitări pentru construcția de centre de date, inclusiv un proiect pentru infrastructură AI în valoare de 13 miliarde de euro al Google, pe care compania americană l-a numit cea mai mare investiție a sa din Europa.

La începutul acestei luni, autoritățile finlandeze au cerut Google să suspende lucrările de la două locații – Muhos și Otanmäki, după ce compania nu a finalizat evaluările de impact asupra mediului înainte de a defrișa terenurile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Agenția de Supraveghere, care monitorizează autorizațiile de mediu și evaluările de impact, a cerut Google să oprească „lucrările pregătitoare care afectează mediul”.

Activiștii de mediu estimează că 250.000 de copaci au fost tăiați la Muhos și alți 150.000 la Otanmäki.

Directorul Google pentru Finlanda, Antti Järvinen, și-a cerut scuze pentru defrișări, dar a susținut că firma a acționat în conformitate cu „cea mai bună interpretare pe care o aveam la momentul respectiv asupra legislației”.

Guvernul finlandez a încurajat aceste proiecte. În septembrie, când au fost anunțate planurile Google, premierul Petteri Orpo a declarat că atragerea investițiilor este o „prioritate absolută” și că acordul va „aduce beneficii de durată”.

Însă, aceste dezvăluiri cu privire la presupusele încălcări ale legii comise de Google au declanșat însă o dezbatere la nivel național despre implicațiile acordurilor pentru construirea centrelor de date asupra comunităților, mediului și prețurilor energiei.

Acest scandal ar putea avea reverberații politice și ar putea influența alegerile parlamentare programate în aprilie.

Peste 93.000 de oameni au semnat o petiție în care cer reglementări mai stricte pentru centrele de date și despăgubiri pentru daunele aduse mediului. Experții afirmă că aceste centre creează un număr limitat de locuri de muncă la nivel local, iar beneficiile pentru țară în ansamblu sunt minime.

„În realitate, Finlanda nu are nimic de câștigat”, a declarat Jussi Kangasharju, profesor de informatică la Universitatea din Helsinki. „Sunt companii internaționale care deservesc clienți internaționali. În cele din urmă, centrele de date aduc puține beneficii altcuiva în afară de operatorul lor”, a adăugat el.