Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VOX Ziua Națională fără Tutun. De ce moldovenii fumează și ce i-ar face să renunțe la țigări

18 Nov. 2021, 06:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2021, 06:29 // Actualitate //  Realitatea.md

Fumează de ani buni, știu că țigările le afectează sănătatea, însă nu pot sau nu doresc să renunțe la acest obicei. Unii fumătorii moldoveni spun că au încercat să lase țigările, doar că metodele pe care le-au folosit nu au dat roade. De Ziua Națională fără Tutun am încercat să aflăm cât de informați sunt fumătorii de la noi din țară despre metodele de renunțare, dar și cât de conștienți sunt de pericolele la care se expun atunci când aleg să fumeze în continuare.

Pentru unii fumători, țigările au devenit o obișnuință care durează deja ani de zile sau chiar jumătate de viață. Majoritatea cred că acest viciu le afectează sănătatea.

„Plămânii sunt afectați, poți să te îmbolnăvești și, în rezultat, să mori. Ce să facem, toți vom muri!”, a declarat un tânăr care a început să fumeze la 18 ani.

În ultimii ani, în Moldova au fost luate mai multe măsuri împotriva fumatului, iar prețul țigărilor a crescut. Unii fumători spun că majorarea prețurilor nu este neapărat o soluție sută la sută eficientă.

„Acum vin dintr-o țară în care un pachet de țigări costă 350 de lei și oamenii oricum cumpără. Orice măsuri nu ar lua autoritățile, omul oricum se va ascunde și va fuma”, declară un bărbat.

„Statul nu poate să-l impună pe om să nu fumeze, depinde de om. Dacă vrea să-l lepede, trebuie să aibă tărie de caracter”, spune un bărbat care susține că a reușit să se lase de fumat.

În Republica Moldova, un sfert de populație fumează, iar 5.200 de oameni mor anual din cauza bolilor legate de fumat. Mulți fumători spun că au încercat deja să renunțe la acest viciu, dar fără succes. Totodată, unii nu sunt siguri la ce instituții se pot adresa pentru ajutor.

 „Cred că la oricare spital care are, probabil, pulmonologi, oncologi, la urma urmei. Periodic merg la medic și atâta timp, probabil, cât mă amăgesc că totul e bine, fumez. (…) Îmi pare că chestia asta trebuie singur să o decizi. Nu cred, probabil, că cineva mă  va influența într-atât ca să nu fumez”, ne-a declarat un tânăr care fumează de 15 ani.

Se întâmplă în condițiile în care, de cinci ani, în țară există Linia Verde Antifumat (0 800 10001), creată de Dispensarul Republican de Narcologie. Anual, 360 de persoane beneficiază de consiliere psihologică sau psihoterapie individuală şi în grup. Terapia medicamentoasă presupune substituția nicotinică în diverse forme, cum ar fi gume, plasturi, spray-uri nazale, inhalatoare, tablete sublinguale.

Substituția nicotinică este folosită pe larg în întreaga lume pentru a-i ajuta pe oameni să renunțe la fumat. Între timp, mai multe state au extins lista instrumentelor folosite în lupta cu fumatul, adoptând și conceptul de reducere a riscurilor.

Astfel, în state precum Marea Britanie, Grecia, Noua Zeelandă, SUA, țigările electronice și dispozitivele de încălzire a tutunului sunt recomandate fumătorilor adulți care nu vor sau nu pot renunța la acest viciu, pentru a diminua efectele nocive ale consumului de tutun. De-a lungul anilor, studiile efectuate au demonstrat că dispozitivele electronice de livrare a nicotinei sunt în medie cu 90-95% mai puțin dăunătoare decât țigările. Acest lucru se datorează lipsei procesului de ardere a tutunului, în urma căruia sunt emise peste 6 mii de substanțe chimice dăunătoare.

În lume peste 1 miliard de oameni fumează, iar 7 milioane își pierd anual viața din cauza bolilor provocate de acest viciu. Totodată, un milion de decese survin în urma fumatului pasiv.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!