Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Webinarele au dat roade? Soțul lui VANDER și-a luat o mașină de milioane!

14 Feb. 2024, 09:36
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
14 Feb. 2024, 09:36 // Life //  Realitatea.md

Vasile Lungo și-a făcut un cadou în ajun de Ziua Îndrăgostiților. Soțul lui Vander și-a vândut Porsche-ul și și-a cumpărat o altă „jucărie” a cărui preț vă va lăsa mască.

Bărbatul ieri și-a ridicat de la salon nou nouțul BMW i7 M70 și s-a lăudat pe Instagram cu achiziția sa. Potrivit surselor online un asemenea automobil ar costa circa 170 de mii de euro.

Vezi FOTO cu noua achiție a lui Vasile Lungo pe CANCAN.MD.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 11:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 11:28 // Slider //  Ana Panaguța

Polonia ar putea găzdui o nouă bază militară permanentă pentru 5.000 de soldați americani. Pentagonul susține inițiativa, însă decizia finală îi aparține lui Donald Trump, scrie mediafax.ro.

Polonia a primit un răspuns favorabil din partea Pentagonului pentru înființarea unei baze militare americane permanente pe teritoriul său. Autoritățile de la Varșovia au identificat patru posibile amplasamente și sunt dispuse să investească până la 4,4 miliarde de dolari în infrastructura necesară. Potrivit Breaking Defense, decizia finală este așteptată la începutul lunii decembrie.

Anunțul a fost făcut de ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, la finalul întâlnirii din această săptămână cu secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, la Pentagon.

Întrebat despre stadiul discuțiilor, Hegseth i-a transmis oficialului polonez că „totul evoluează într-o direcție bună”. Ministrul polonez a declarat că Pentagonul a dat undă verde înființării bazei militare americane permanente, precizând că hotărârea finală aparține Casei Albe.

„Prezența permanentă a trupelor americane în Polonia este prioritatea noastră absolută și nu vom renunța la acest obiectiv”, a declarat ministrul polonez.

Potrivit oficialilor polonezi, Donald Trump urmează să analizeze planul pe 3 sau 4 decembrie.

Baza militară va găzdui până la 25.000 de persoane

Autoritățile poloneze au identificat patru posibile amplasamente: Bydgoszcz, Poznań, Szczecin și Wrocław. Toate se află în partea de vest a Poloniei, la vest de râul Vistula, care traversează țara de la sud la nord. Această poziționare corespunde preferințelor exprimate de partea americană.

Cele patru orașe dispun deja de infrastructură militară poloneză, americană sau NATO. Bydgoszcz și Szczecin găzduiesc centre de comandă ale Alianței, iar la Poznań funcționează un comandament al armatei americane.

Wrocław se află în apropierea unor importante baze de antrenament militar și dispune de legături rutiere și aeroportuare care permit transportul trupelor și echipamentelor militare.

Noua bază ar trebui să poată găzdui aproximativ 25.000 de persoane, inclusiv 5.000 de militari americani, familiile acestora și personalul auxiliar.

Costurile infrastructurii sunt estimate la 15-17 miliarde de zloți, echivalentul a 3,8-4,4 miliarde de dolari. Polonia s-a oferit să suporte aceste cheltuieli, care includ construirea locuințelor și a facilităților necesare militarilor americani și familiilor acestora.

„Suntem pregătiți. Am pregătit amplasamentele și suntem pregătiți să construim infrastructura necesară și să asigurăm finanțarea”, a precizat ministrul polonez al Apărării.

Planurile SUA pentru prezența militară în Europa

Administrația Trump analizează redistribuirea trupelor americane din Europa și solicită statelor NATO să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare.

Noua strategie americană, denumită „NATO 3.0”, presupune ca țările europene să preia un rol principal în apărarea continentului cu forțe militare convenționale, în timp ce Statele Unite își concentrează mai multe resurse asupra altor regiuni ale lumii.

Polonia consideră că o bază americană permanentă ar consolida securitatea țării și prezența NATO în estul Europei, în apropierea Rusiei și Belarusului.

Statele Unite au deja trupe și instalații militare în Polonia, însă o mare parte dintre militari sunt trimiși temporar, fiind înlocuiți periodic cu alte unități. Noua bază ar permite staționarea pe termen lung a aproximativ 5.000 de soldați americani, împreună cu familiile acestora.

Polonia solicită și rachete americane Tomahawk

Polonia dorește să cumpere din Statele Unite rachete de croazieră Tomahawk, capabile să lovească ținte aflate la distanțe mari, precum și lansatoarele necesare utilizării lor.

Ministrul polonez al Apărării a declarat că Pentagonul susține această achiziție, însă aprobarea finală depinde de Congresul Statelor Unite.

Cele două țări au semnat și o declarație de intenție privind extinderea cooperării în industria de apărare, inclusiv în domeniul producției și întreținerii echipamentelor militare.

În octombrie, Departamentul american al Apărării a anunțat că Polonia a fost aleasă să găzduiască primul centru de întreținere și reparare a rachetelor Patriot PAC-3 din afara Statelor Unite. Aceste rachete sunt utilizate de sistemele de apărare antiaeriană Patriot pentru interceptarea rachetelor balistice și a altor amenințări aeriene.

Noul centru va permite efectuarea lucrărilor de întreținere și reparare în Europa, fără ca rachetele să mai fie transportate în Statele Unite.

Hegseth a apreciat investițiile militare ale Poloniei, care se apropie de 5% din produsul intern brut, afirmând că țara construiește una dintre cele mai puternice armate din Europa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!