Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Wizz Air își suspendă toate zborurile spre și din Republica Moldova. Motivele invocate de compania avia

27 Feb. 2023, 17:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Feb. 2023, 17:42 // Actualitate //  Realitatea.md

Compania aeriană Wizz Air anunță că suspendă toate zborurile spre și din Republica Moldova, începând cu 14 martie curent. Într-un comunicat de presă, compania menționează că a luat această decizie după ce a monitorizat îndeaproape situația securității din Moldova.

„Siguranța pasagerilor și a echipajului rămâne prioritatea numărul unu a Wizz Air, iar ca urmare a evoluțiilor recente din Moldova și a riscului ridicat, dar nu iminent, din spațiul aerian al țării, Wizz Air a luat decizia dificilă, dar responsabilă, de a suspenda toate zborurile către Chișinău începând cu data de 14 martie. După data de 14 martie, Wizz Air va oferi zboruri suplimentare din Iași, pentru a sprijini pasagerii din Chișinău. Acest lucru presupune o nouă rută de la Iași către Berlin, precum și creșterea frecvenței zborurilor către Barcelona, ​​Milano Bergamo, Bologna, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Dortmund, Larnaca, Londra Luton și Treviso din Iași, care este cea mai apropiată destinație din reţeaua Wizz Air”, se arată în comunicatul de presă emis de compania avia.

Rutele de la Chișinău către Budapesta și Praga vor fi suspendate fără o alternativă directă care să le înlocuiască. Capacitatea rămasă care operează în prezent cu destinația Chișinău va fi relocată către alte destinații din rețeaua Wizz Air.

Clienții afectați, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru rezervarea gratuită a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120% din tariful inițial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din prețul biletului, se mai arată în comunicat.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!