Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Wizz Air scoate numerarul și acceptă doar plățile cu cardul la bord, din 1 aprilie

10 Mart. 2025, 15:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Mart. 2025, 15:27 // Actualitate //  Realitatea.md

Compania aviatică Wizz Air elimină plățile în numerar la bordul aeronavelor sale începând cu 1 aprilie 2025, toate achizițiile urmând să se realizeze exclusiv cu cardul și prin metode contactless precum Apple Pay, Samsung Pay, Android Pay și Google Pay. Wizz Air își extinde astfel opțiunile de plată prin acceptarea cardurilor Revolut, pe lângă cele VISA și Mastercard, atât de credit, cât și de debit.

Ca parte a colaborării Wizz Air cu Revolut, toți noii utilizatori Revolut vor putea câștiga până la 25 de euro înapoi după ce se înscriu și cheltuiesc primii 5 euro cu Revolut. De asemenea, clienții Revolut Pay pot să câștige RevPoints – programul de loialitate al Revolut – și să le folosească pentru cumpărături prin Revolut Pay sau pentru zborurile Wizz Air. Până la 4 aprilie 2025, clienții care plătesc pentru zborurile Wizz Air folosind Revolut Pay pot câștiga de 10 ori mai multe RevPoints pentru achizițiile lor (se aplică Termeni și condiții).

„Cu ajutorul plăților fără numerar, pasagerii Wizz Air vor putea face cumpărături cu ușurință, fără a fi nevoie să aibă numerar asupra lor, simplificând și accelerând procesul de servire la bord. Acest sistem rapid și convenabil asigură o experiență de cumpărături fără complicații, permițând pasagerilor să se bucure de călătorie fără grija banilor cash sau a cozilor de ultim moment la schimburile valutare. Trecerea la tranzacțiile fără numerar îmbunătățește în mod natural și igiena, deoarece membrii echipajului nu mai trebuie să manipuleze numerar, contribuind la un mediu de călătorie mai curat și mai sigur”, transmite compania.

În plus, pasagerii pot achiziționa un voucher preplătit prin intermediul aplicației mobile Wizz Air pentru o experiență îmbunătățită la bord, garantând siguranța absolută a tranzacțiilor și eliminând orice probleme tranzacționale neașteptate.

Suma maximă combinată permisă pentru achizițiile la bord per client va fi de 150 de euro. Pentru tranzacțiile de 50 de euro și peste, va fi necesar un permis de îmbarcare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Wizz Air operează o flotă de 230 de aeronave Airbus A320 și A321. Compania este listată la Bursa de Valori din Londra.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!