Curs valutar
  • EUR
    20.1111
    0.1482%
  • USD
    17.4258
    0.583%
  • RUB
    0.2071
    0.8691%
  • RON
    3.8256
    0.1281%
  • UAH
    0.3904
    0.3586%

Toate știrile

15 septembrie 2026

Zeci de camioane din Republica Moldova, blocate în Rusia. Kremlinul nu prelungește o autorizație pentru transportatori

15 Ian. 2025, 12:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
15 Ian. 2025, 12:55 // Actualitate //  Victoria Laur

Transportatorii moldoveni nu vor mai putea circula prin Rusia în anul 2025, iar zeci de camioane rămân blocate și nu pot reveni în Republica Moldova. Autoritățile de la Moscova au exclus țara noastră din lista țărilor pentru care autorizația a fost prelungită până pe 31 ianuarie 2025.

Mai exact, potrivit agenților operatorilor de transport, Departamentul de Politică de Stat în domeniul transportului auto și urban de pasageri a Ministerului Transporturilor al Federației Ruse a stabilit pe 10 decembrie 2024 o listă a țărilor pentru care valabilitatea formularelor de autorizație pentru transportul rutier internațional de mărfuri a fost prelungită până pentru 31 ianuarie 2025, însă Republica Moldova nu se regăsește în ea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Republica Moldova nu se regăsește în această lista menționată mai sus, deși conform articolului 11, paragraful 4 din Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind transportul rutier internațional din 31 mai 2017, autorizațiile pentru transportul internațional de mărfuri sunt valabile până la 31 ianuarie a anului următor.

Mai mult ca atât, în anul curent, Federația Rusă nu a eliberat pentru Republica Moldova autorizații pentru transportul internațional de mărfuri pentru anul 2025”, se arată într-o scrisoare a transportatorilor, adresară premierului Dorin Recean.

Potrivit reprezentanților ramurii, actualmente organele de control ale Federației Ruse îi sancționează și nu le permit să părăsească teritoriul țării pe transportatorii moldoveni, solicitând documentul eliberat pentru anul 2025.  Așadar, zeci de camioane ale operatorilor de transport rutier din Republica Moldova rămân blocate în Rusia.

Agenții economici au adresat o scrisoare premierului, solicitând intervenția Guvernului, convocarea unei Comisii mixte moldo-ruse care să identifice soluții pentru această problemă.

Camioane din Moldova, bloca… by Realitatea.md

Realitatea Live

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
14 Sept. 2026, 23:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Sept. 2026, 23:01 // Slider //  Ana Panaguța

Jehuda Aharon Widawski, cel mai vârstnic supraviețuitor al Holocaustului din Israel, a murit duminică, 13 septembrie, la vârsta de 107 ani. Născut în Polonia în 1919, Widawski a supraviețuit lagărului de la Auschwitz și altor lagăre naziste. După război, s-a dedicat păstrării memoriei victimelor Holocaustului și a contribuit la identificarea a peste 3.000 de morminte evreiești din Polonia, scrie adevărul.ro.

Moartea sa a fost anunțată de presa israeliană și de Memorialul Auschwitz-Birkenau. Președintele Israelului, Isaac Herzog, a transmis condoleanțe familiei și a evocat întâlnirea cu Widawski, pe care l-a primit la Reședința Prezidențială când acesta avea 104 ani.

„Am aflat cu tristețe despre moartea lui Yehuda Aharon Widawski, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz și al lagărelor naziste, la vârsta de 107 ani. Când avea 104 ani, am avut privilegiul de a-l primi pe Yehuda la Reședința Prezidențială împreună cu minunata sa familie”, a scris Isaac Herzog.

Președintele israelian a mărturisit că a fost impresionat de povestea de viață a lui Widawski și de decizia acestuia de a reveni în Polonia, la ani după ce emigrase în Israel, pentru a căuta mormântul bunicii sale.

„M-a emoționat să aud de la el povestea vieții sale și despre decizia sa de a se întoarce în Polonia, la ani după ce a emigrat în Israel, pentru a căuta mormântul bunicii sale”, a transmis Herzog.

Căutarea mormântului bunicii s-a transformat într-o misiune de-o viață. De-a lungul mai multor decenii, Widawski a lucrat pentru identificarea și restaurarea cimitirelor și mormintelor evreiești din Polonia.

„Această căutare a devenit o misiune de-o viață. De-a lungul deceniilor, Yehuda a lucrat pentru a localiza și restaura cimitire și morminte evreiești din Polonia și a contribuit la identificarea a peste 3.000 de morminte”, a scris președintele Israelului.

Aproximativ șase milioane de evrei au fost uciși în Holocaust

După război, Widawski s-a dedicat păstrării memoriei victimelor Holocaustului, în timpul căruia aproximativ șase milioane de evrei au fost exterminați de Germania nazistă.

Pentru supraviețuitor, recuperarea mormintelor și păstrarea numelor celor dispăruți au reprezentat o formă de luptă împotriva uitării.

Widawski vorbea și despre modul în care privea propria supraviețuire. El spunea că adevărata sa răzbunare împotriva naziștilor a fost faptul că aceștia au pierdut, în timp ce poporul evreu a continuat să existe și are propriul stat.

„Yehuda a spus cândva că răzbunarea sa împotriva naziștilor a fost că ei au pierdut- iar noi avem Statul Israel”, a relatat Isaac Herzog.

Președintele israelian a considerat că întreaga viață a lui Widawski reprezintă o mărturie a rezistenței și a renașterii.

„Într-adevăr, viața sa a fost o mărturie magnifică a victoriei vieții, memoriei și renașterii”, a scris Herzog.

„Fie ca memoria lui Yehuda să fie o binecuvântare”, a încheiat președintele Israelului.

Naziştii au ucis în timpul Holocaustului circa 6 milioane de evrei în Europa. În aprilie, agenţia de stat competentă a raportat că în Israel mai trăiau aproximativ 109.000 de supravieţuitori ai Holocaustului.