Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Budapesta pentru a celebra victoria împotriva lui Viktor Orban

13 Apr. 2026, 11:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Apr. 2026, 11:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Victoria partidului de opoziție Tisza, condus de Péter Magyar, a scos în stradă zeci de mii de oameni la Budapesta, marcând sfârșitul celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán, într-un scrutin desfășurat cu o prezență record de aproape 80%. „M-am rugat pentru asta timp de 16 ani, aşa că sunt foarte fericită”, a spus o susţinătoare a partidului conservator pro-european, iar o altă tânără a declarat: „Sunt foarte fericită, pentru că aceasta a fost singura noastră şansă să facem o schimbare în această ţară şi ca tineri din Uniunea Europeană”, transmite Antena3.ro.

Cel mai longeviv premier din Uniunea Europeană şi lider al partidului de guvernământ Fidesz, Viktor Orban, a pierdut puterea după 16 ani, într-un scrutin istoric cu o prezență record la urne. Péter Magyar, fostul partener politic, devenit între timp rivalul lui Orbán a câștigat cele mai importante din ultimele decenii. Viktor Orbán şi-a recunoscut înfrângerea şi l-a sunat pe rivalul său pentru a-l felicita. „Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi” a spus liderul partidului Tisza, Péter Magyar, în discursul de victorie.

Înfrângerea lui Orban a fost celebrată în stradă, la Budapesta, de zeci de mii de oameni. „Mă simt extraordinar! Chiar extraordinar! Adică, nu m-am gândit niciodată că asta se va întâmpla cu adevărat. M-am rugat pentru asta timp de 16 ani, aşa că sunt foarte fericită”, a spus o susţinătoare a partidului Tisza, condus de Péter Magyar.

Presa internaţională a relatat că Budapesta s-a transformat într-o arenă de petrecere până în zori: celebrul Pod cu Lanţuri a fost iluminat în culorile naţionale, în timp ce pe malurile Dunării s-a ciocnit șampanie sub steagurile Ungariei și ale Uniunii Europene.

„Sunt foarte fericită, pentru că aceasta a fost singura noastră şansă să facem o schimbare în această ţară şi ca tineri din Uniunea Europeană, aceasta era singura noastră şansă de a fi fericiţi într-o ţară mai bună şi mai eficientă”, a afirmat o tânără.

Strigătele „S-a terminat!” s-au auzit în metroul din Budapesta, iar în fața Parlamentului succesul a fost marcat printr-o petrecere de tip rave.

„Sper ca noul prim-ministru să fie al tuturor maghiarilor, așa cum a promis”, a declarat Sandor Zoletnik, un susținător al partidului Tisza.

Atmosfera a fost electrizantă, în special în rândul tinerilor, care s-au îmbrățișat pe străzi: „Nu pot descrie ce simt! În sfârșit, după 16 ani, simțim că există speranță că Ungaria va merge în direcția corectă”.

Reacțiile lor sunt în concordanță cu rezultatele votului, care arată o scădere semnificativă a sprijinului pentru partidul lui Orban în rândul noii generații. Manifestările de bucurie au continuat până târziu în noapte, când oamenii au ocupat marile artere și podurile peste Dunăre, fluturând steaguri și sărbătorind cu claxoane.

Deși numărătoarea voturilor nu s-a încheiat oficial, datele de luni dimineață arată că 98,93% din sufragii au fost deja procesate, confirmând victoria clară a opoziției.

„Am câștigat nu puțin, ci mult, foarte, foarte mult. Împreună am schimbat regimul Orbán, împreună am eliberat Ungaria, ne-am recâștigat patria. Vă mulțumesc foarte mult fără voi nu ar fi fost posibil.

Victoria noastră nu se vede de pe Lună, ci de la fiecare fereastră din Ungaria. Voi servi cât timp națiunea mea are nevoie de mine, îmi voi face treaba cât pot. Dumnezeu să binecuvânteze Ungaria, Dumnezeu să binecuvânteze fiecare maghiar”, a declarat Péter Magyar în timpul discursului de azi-noapte, susţinut în faţa unei mulțimi mari strânse în centrul Budapestei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 22:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 22:48 // Slider //  Ana Panaguța

Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), informează știrileprotv.ro.

Măsura vine în încercarea de a stabiliza pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.

„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.

„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.

În acelaşi timp, preşedintele american a afirmat vineri că „Europa tocmai a acceptat să pună pe piaţă o cantitate uriaşă din motorina sa stocată în cantităţi mari”, într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social. „Procesul va începe imediat”, a asigurat preşedintele american.

Reuniunea G7 care a avut vineri prin videoconferinţă urma să încerce să găsească o soluţie la creşterea vertiginoasă a preţurilor la carburanţi. Aceasta a avut un efect pozitiv asupra preţurilor petrolului, care erau în scădere vineri, piaţa anticipând o deblocare a rezervelor europene de motorină sub presiunea Statelor Unite.

În jurul orei 13:55 GMT (16:55 la Bucureşti), preţul barilului de Brent din Marea Nordului, cu livrare în decembrie, scădea cu 1,98%, ajungând la 100,28 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate, cu livrare în noiembrie, scăzuse cu 2,93%, ajungând la 90,15 dolari, după ce a înregistrat o scădere de peste 5%, ajungând la 88,06 dolari.

Pentru a calma piaţa mondială, guvernul american face presiuni asupra Europei să recurgă la stocurile sale de urgenţă de motorină şi a ameninţat chiar să interzică exporturile sale de carburanţi către UE în cazul unui refuz.

Apropierea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului lui Trump, de la începutul lunii noiembrie, sporeşte presiunea asupra administraţiei Trump pentru a reduce preţurile acestui combustibil utilizat pe scară largă în sectorul agricol şi în transportul de mărfuri cu camioanele. O interdicţie a exporturilor impusă de Washington ar putea, într-adevăr, să reducă preţurile pe piaţa internă, dar ar face ca preţurile motorinei să crească brusc în ţările importatoare şi ar risca să aibă repercusiuni negative asupra altor produse rafinate din Statele Unite în câteva săptămâni. Pentru Casa Albă, alternativa este ca ţările din UE să recurgă la rezervele proprii de motorină pentru a susţine piaţa.

O armă cu două tăișuri

Războiul din Orientul Mijlociu a determinat creşterea preţurilor la ţiţei în acest an, dar, mai ales, piaţa produselor rafinate este cea care stârneşte îngrijorare înainte de venirea iernii. „Scăderea capacităţilor de rafinare şi a producţiei în Orientul Mijlociu şi în Rusia, combinată cu anularea de către China a transporturilor de produse destinate exportului pentru a-şi susţine aprovizionarea internă, continuă să limiteze disponibilitatea combustibililor”, explică Ole Hansen, analist la Saxo Bank.

„O prelevare din rezervele strategice ar contribui la compensarea scăderii stocurilor comerciale” şi ar uşura presiunea asupra preţurilor, adaugă Giovanni Staunovo, într-un comentariu pentru AFP. Cu toate acestea, „rezervele strategice sunt concepute pentru a face faţă perturbărilor temporare ale ofertei, şi nu dezechilibrelor structurale ale pieţei”, reaminteşte el. Rezerve mai reduse înseamnă că „piaţa ar putea deveni din ce în ce mai sensibilă la riscurile care afectează oferta, ceea ce s-ar putea traduce prin fluctuaţii mai mari ale preţurilor”, avertizează analistul.

Preşedintele francez Macron a purtat o discuţie cu Trump în cursul nopţii, subliniind necesitatea de a colabora pentru a combate creşterea preţurilor la combustibili şi pentru a asigura disponibilitatea la nivel global a produselor rafinate, a anunţat vineri Palatul Élysée. Franţa deţine în prezent preşedinţia G7.

Reuters a relatat joi că administraţia Trump le-a cerut Germaniei şi Franţei să-şi reducă stocurile de motorină de urgenţă, sub ameninţarea unei posibile interdicţii a exporturilor de motorină din SUA, potrivit a trei persoane apropiate discuţiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată