Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Zelenski a discutat cu Witkoff garanțiile de securitate pentru Ucraina. Emisarul lui Trump a plecat cu ele la Putin

21 Oct. 2026, 11:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2026, 11:12 // În Lume //  Realitatea.md

Steve Witkoff a plecat de la Oslo după o discuție cu Volodimir Zelenski, de marți, iar miercuri a ajuns deja în Rusia, unde urmează să înceapă discuțiile și cu Vladimir Putin. Emisarul american a fost trimis de Trump să discute din nou de posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina, după schimburile de replici și atacurile dintre președintele american și cel ucrainean, a căror relație pare să se deterioreze din nou accelerat.

Într-un mesaj pe Twitter, liderul de la Kiev a spus că Ucraina este pregătită de un armistițiu „energetic”, adică ambele părți să se pună de acord să nu-și mai atace infrastructura energetică dar că, până acum, rușii au refuzat să pună în aplicare orice fel de acord, scrie Antena3.ro.

„Astăzi am purtat discuții importante cu partenerii noștri americani și cu ceilalți parteneri europeni. Steve Witkoff a fost și el alături de noi la Oslo, iar Jared Kushner a participat online.

Ucraina a susținut imediat propunerea americană privind încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Însă, Rusia a răspuns continuându-și atacurile.

„Am propus mai multe variante. Suntem pregătiți să nu mai atacăm obiectivele sensibile ale sectorului energetic rusesc dacă Rusia încetează să le atace pe ale noastre. Putin a refuzat. Dar continuăm să lucrăm pentru a găsi o soluție. Avem câteva idei clare despre cum putem ajunge la pace. Suntem uniți cu partenerii noștri europeni în acest demers și ne dorim ca americanii să le prezinte aceste propuneri rușilor. Una dintre ideile importante este organizarea unei eventuale reuniuni trilaterale la nivel de lideri, pentru a aborda problemele pe care numai aceștia le pot rezolva”, a spus președintele Zelenski.

Emisarul american va pleca mâine în Rusia.

„Le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de Ucraina și susțin pacea”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter, miercuri.

Witkoff a ajuns deja în Rusia

Witkoff a ajuns la Palatul Konstantinovski din Sankt Petersburg însoțit de Kirill Dmitriev, reprezentantul special al lui Putin pentru cooperare economică și investiții cu țările străine, a relatat agenția rusă de stat TASS.

Putin se află astăzi la Sankt Petersburg și îl va primi pe Witkoff în prima parte a zilei, a precizat și Iuri Ușakov, un alt acolit al lui Putin. Ginerele lui Trump, Jared Kushner, ar urma să participe online.

„Negocierile privind conflictul din Ucraina reprezintă, firește, subiectul principal al discuțiilor de astăzi”, a declarat Ușakov. Witkoff a sosit în Rusia din Norvegia, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că întâlnirea dintre Witkoff și Zelenski s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și că emisarul american va prezenta Rusiei rezultatele discuțiilor, potrivit sursei citate.

Cu o zi înainte, Zelenski declarase că Statele Unite și Ucraina au convenit, în cadrul negocierilor din Norvegia, asupra mai multor propuneri pentru încheierea războiului, inclusiv privind garanțiile de securitate pentru Kiev.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!