Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Zelenski are o condiție pentru ridicarea sancțiunilor impuse lui Poroșenko, vechiul prieten al lui Plahotniuc

13 Feb. 2025, 16:59
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
13 Feb. 2025, 16:59 // Economie //  Elena Putregai

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că sancțiunile impuse de Consiliul Național de Securitate și Apărare (CNSAU) împotriva fostului președinte Petro Poroșenko ar putea fi ridicate, dacă acesta va transfera în bugetul statului miliardele de grivne despre care se presupune că au fost scoase din țară. Banii ar urma să fie direcționați către forțele armate ucrainene.

Poroșenko a calificat sancțiunile drept o „provocare” și o încercare a lui Zelenski de a distrage atenția de la propriile greșeli politice. Fostul lider de la Kiev a declarat că măsura este neconstituțională și motivată politic, fiind parte a unei campanii mai largi de represiune împotriva oponenților actualului regim.

În semn de protest față de decizia CNSAU, deputații din Rada Supremă care îl susțin pe Poroșenko au blocat tribuna parlamentului pe 13 februarie. Aceștia au scandat lozinci precum „Nu dictaturii!” și „Ucraina nu este Rusia!”, cerând retragerea sancțiunilor. În urma protestului, ședința legislativului a fost suspendată.

Printre cei vizați de sancțiuni se numără și alți influenți oameni de afaceri și politicieni, inclusiv Viktor Medvedciuk, Igor Kolomoiski și Konstantin Jevago. Zelenski a declarat că aceștia au acumulat miliarde „vânzând interesele Ucrainei” și că aceste sume trebuie blocate și redirecționate pentru apărarea țării.

Decizia de a impune sancțiuni împotriva lui Poroșenko a fost pregătită încă din ianuarie, conform unor surse media ucrainene. Cu toate acestea, în administrația prezidențială au existat ezitări, deoarece măsura riscă să tensioneze relațiile Ucrainei cu Uniunea Europeană.

Poroșenko, care a criticat frecvent politica guvernului Zelenski, și-a anunțat anterior intenția de a candida la viitoarele alegeri prezidențiale. Totuși, din cauza legii marțiale, scrutinul nu a avut loc la termenul stabilit, menținând astfel incertitudinea politică din Ucraina.

Despre scandal citiți inclusiv pe Bani.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!