Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Zelenski neagă că Ucraina ar fi fost implicată în sabotarea gazoductului Nord Stream: „Este un nonsens absolut”

16 Aug. 2024, 16:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
16 Aug. 2024, 16:24 // Actualitate //  Elena Putregai

Preşedinţia ucraineană a calificat joi drept „nonsens absolut” implicarea sa de către o media americană în sabotarea în 2022 a gazoductelor ruse Nord Stream ce traversează Marea Baltică, informează AFP.

Un scafandru ucrainean, suspectat că a sabotat gazoductul Nord Stream. Germania a emis mandat de arestare pe numele său

„Implicarea Ucrainei în exploziile de la Nord Stream este un nonsens absolut. Aceste acţiuni nu aveau niciun interes practic pentru Ucraina”, a declarat pentru agenţia de presă franceză consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, ca reacţie la informaţiile publicate de Wall Street Journal, conform cărora sabotarea Nord Stream fusese validată la cel mai înalt nivel la Kiev.

Potrivit publicaţiei americane, care se bazează în special pe surse militare ucrainene, atentatul cu exploziv în adâncurile Mării Baltice a fost dus până la capăt cu supervizarea comandantului şef al armatei ucrainene de la acea vreme Valeri Zalujnîi şi aceasta în pofida faptului că Volodimir Zelenski îşi schimbase opinia pe parcurs şi ceruse oprirea proiectului.

Ideea sabotajului apăruse în mai 2022 în timpul unei reuniuni de ofiţeri de grad înalt şi directori de companii ucrainene, la trei luni după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucraina, scrie WSJ.

Potrivit WSJ, şase persoane în total au fost implicate direct în această operaţiune, care a costat circa 300.000 de dolari, totul fiind finanţat din bani privaţi.

Aceste informaţii de presă survin la o zi după dezvăluiri conform cărora ancheta judiciară germană asupra sabotajului se orientează spre Ucraina, cu un mandat de arestare emis recent împotriva unui scafandru profesionist din această ţară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!