Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Zelenski spune, după discuția Trump-Putin, că Europa trebuie inclusă în discuțiile privind pacea din Ucraina

18 Mart. 2025, 22:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
18 Mart. 2025, 22:16 // În Lume //  Ana Panaguța

Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, a declarat, marţi, 18 martie curent, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la sosirea sa la Helsinki, în timp ce preşedintele american, Donald Trump, şi Vladimir Putin au discutat telefonic, transmite antena3.ro.

Convorbirea dintre Trump şi Putin s-a încheiat la scurt timp după ce Zelenski a sosit într-o vizită oficială în Finlanda, unde se va întâlni cu lideri ai acestei ţări.

„Europa trebuie să fie la masa negocierilor şi tot ceea ce priveşte securitatea europeană trebuie decis împreună cu Europa”, a scris Zelenski pe rețeaua Telegram.

Miercuri, 19 martie curent, liderul ucrainean se va întâlni cu preşedintele finlandez, Alexander Stubb, şi cu producători de arme pentru a discuta despre investiţii în producţia de arme ucrainene şi alte eforturi pentru a pune capăt războiului, potrivit celor doi președinți.

Miniştrii de finanţe, apărare şi externe ai Finlandei vor participa la reuniunea care va avea loc, miercuri, la palatul prezidenţial din Helsinki. Zelenski se va întâlni, de asemenea, cu prim-ministrul Petteri Orpo şi cu preşedintele parlamentului finlandez, Jussi Halla-aho.

Zelenski este însoţit de soţia sa, Olena Zelenska, în cea de-a doua vizită în Finlanda de când a început războiul din Ucraina, în 2022. Ea va vizita şcoli locale împreună cu soţia preşedintelui finlandez, Suzanne Innes-Stubb, se arată într-un comunicat al preşedinţiei finlandeze.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!