Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Zelenski: Ucraina este pregătită să aprovizioneze Moldova cu cărbune și să trimită specialiști la Cuciurgan

26 Ian. 2025, 11:43
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
26 Ian. 2025, 11:43 // Economie //  Elena Putregai

Ucraina își exprimă disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în depășirea crizei energetice, oferind cărbune și trimițând specialiști pentru a crește producția de energie electrică la Centrala de la Cuciurgan (MGRES), scrie Bani.md cu referire la presa ucraineană.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că Ucraina poate furniza cărbune, inclusiv regiunii separatiste Transnistria, pentru producerea de energie. El a subliniat că anterior Rusia a livrat antracit obținut de pe teritoriile ocupate ale Ucrainei către Tiraspol.

Potrivit președintelui ucrainean, MGRES ar putea crește de 10 ori producția de energie electrică, de la 220 MW la 2 GW, dacă ar beneficia de sprijinul specialiștilor ucraineni.

„Dacă oamenii noștri vor merge acolo, centrala poate genera 2 GW fără probleme. În schimb, putem primi energie electrică, ceea ce este echitabil: oferim cărbune, ei obțin electricitate pentru întreaga Moldova, iar noi, pentru Ucraina”, a mai explicat Zelenski.

De asemenea, liderul ucrainean a precizat că această cooperare ar putea reduce prețul energiei electrice în Republica Moldova cu până la 30%.

Zelenski a menționat și o scrisoare primită de la liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, pe care a catalogat-o drept „lipsită de claritate”.

El a criticat Tiraspolul pentru dependența continuă de Rusia, avertizând că astfel de acțiuni amână soluționarea crizei energetice.

În contextul opririi tranzitului de gaze naturale rusești prin Ucraina, la 1 ianuarie 2025, regiunea transnistreană nu mai primește gaze din Rusia, ceea ce a generat o criză energetică. MGRES, care furnizează energie inclusiv Chișinăului, operează în prezent pe bază de stocuri limitate de păcură și cărbune, care riscă să se epuizeze în curând.

Prin parteneriatul dintre Ucraina și Moldova, Zelenski susține că stabilitatea producției de energie poate fi asigurată pe o perioadă de 10 ani. Deciziile concrete urmează să fie stabilite de echipele celor două părți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Declarație comună semnată de Maia Sandu și Volodimir Zelenski: „Împreună cu Ucraina suntem mai puternici”

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!