Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Zelenski: Linia frontului nu s-a modificat, iar luptătorii ucraineni continuă să opună rezistență

22 Feb. 2023, 07:06
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
22 Feb. 2023, 07:06 // În Lume //  Redacția Realitatea

Este a 364-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Vladimir Zelenski a anunțat că au loc lupte crâncene la Bahmut, Lîman și Avdiivka. 

Zelenski a anunțat că au loc lupte crâncene la Bahmut, Lîman și Avdiivka. El a mai precizat că linia frontului nu s-a modificat, iar luptătorii ucraineni continuă să opună rezistență inamicului.

„Am început ziua de astăzi cu o reuniune extinsă şi detaliată a Consiliului de Securitate Naţională, inclusiv cu rapoarte de pe linia frontului de la comandanţii noştri din cele mai fierbinţi zone. Comandantul-şef Zalujni a raportat despre situaţia generală de pe linia frontului şi despre atacurile inamice cu rachete asupra poziţiilor noastre. Bineînţeles, rapoartele privind regiunile Doneţk şi Luhansk sunt deosebit de dure. Facem tot ce putem pentru a descuraja atacurile inamicului acolo – atacuri intense constante, pe care Rusia nu le opreşte, chiar dacă suferă pierderi uriaşe”, a spus Zelenski în mesajul în care prezintă populaţiei bilanţul activităţii zilnice.

Generalul Sirski a raportat despre direcţiile Bahmt şi Lîman, unde sunt „lupte crâncene, bătălii de principiu.

Giorgia Meloni dă asigurări că sprijinul Italiei pentru Ucraina ”nu va slăbi”

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a dat asigurări marţi, în cursul unei vizite la Kiev, că Roma „nu are intenţia de a slăbi” sprijinul său pentru Ucraina, în pofida divergenţelor din cadrul coaliţiei la putere în Italia, notează AFP.

„Am dorit să vin la Kiev pentru a reitera sprijinul deplin al Italiei pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse şi să reafirm că Italia nu are nicio intenţie de a slăbi acest sprijin”, a declarat Giorgia Meloni în cursul unei conferinţe de presă împreună cu preşedintele ucrainean.

Premierul italian a a vizitat în special Irpin şi Bucea, două oraşe în care au fost comise masacre în timpul ocupaţiei ruse în primăvara anului 2022, explicând că „să vezi cu ochii tăi este diferit” şi că va face „totul pentru a spune tuturor italienilor ce am văzut”.

Polonia va livra 14 tancuri Leopard 2

Polonia va livra 14 tancuri Leopard 2 Ucrainei în „următoarele două sau trei săptămâni”, odată ce antrenamentul trupelor ucrainene va fi finalizat. Łukasz Jasina, purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, a declarat că Varșovia este de acord să trimită avioane de luptă la Kiev însă momentan așteaptă aprobarea de la celelalte țări NATO.

„Exact aşa cum a fost cu tancurile, sperăm că această coaliţie va fi suficient de mare pentru a-i sprijini tot mai mult pe ucraineni. Avioanele sunt foarte utile în războiul ucrainean”, a declarat Jasina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!