Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată pe 3 decembrie . Este o oportunitate de a recunoaște contribuțiile lor și de a promova o societate mai incluzivă și echitabilă. Din 1992, Organizația Națiunilor Unite susține persoanele cu dizabilități.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), în Republica Moldova avem circa 162 de mii de persoane cu dizabilități
Cu ocazia acestei zile, vineri, 6 decembrie, Parlamentul Republicii Moldova va găzdui un eveniment, incluzând discuții și expoziții menite să sensibilizeze publicul larg. Tot vineri, Universitatea de Stat din Moldova va organiza un târg de lucrări manuale realizate de persoane cu dizabilități, oferind o platformă pentru promovarea talentului și creativității acestora.
Totodată, legislația în vigoare asigură pensii, alocații pentru îngrijire și sprijin pentru transport persoanelor cu dizabilități.
„Începând cu 2025, va fi lansat un nou Program Național de Incluziune Socială, care va continua eforturile de integrare socială și economică, în sensul bunei guvernări și cooperării intersectoriale și participării persoanelor cu dizabilități pentru asigurarea accesului acestora în mod egal la mediul fizic, transport, informații, comunicații și alte servicii publice și consolidarea sistemelor de protecție socială pentru a răspunde nevoilor adulților și copiilor cu diferite tipuri de dizabilitate”, se arată într-un comunicat.