Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

A intrat în vigoare codul galben de instabilitate atmosferică. Serviciile municipale, pregătite să intervină în teren

13 Iun. 2024, 10:12
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
13 Iun. 2024, 10:12 // Societate //  Realitatea.md

Codul galben de instabilitate atmosferică emis de meteorologi a intrat deja în vigoare, iar Primăria Chișinău anunță că toate autoritățile municipale sunt pregătite și vor interveni în teren după caz.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizarea meteorologică este valabilă pe tot parcursul zilei, pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Se așteaptă ploi de scurtă durată, descărcări electrice, izolat averse puternice cu grindină și intensificări ale vântului.

În acest context, Primăria Municipiului Chișinău face apel repetat către locuitorii și oaspeții Capitalei, să dea dovadă de prudență, pentru a-și proteja sănătatea și bunurile materiale.

„Pentru a preveni eventuale incidente, provocate de precipitații abundente, cetățenii care se află în afara locuinței sunt îndemnați să se adăpostească în locuri sigure și să evite aflarea sub arbori bătrâni, iar automobiliști să fie prudenți la drum și să ocolească șantierele în lucru/drumurile aflate în reparație, pentru că se pot forma acumulări de apă și de pietriș”, se arată în comunicatul emis de municipalitate.

În cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Avertizarea meteorologică de ploi și vânt puternic rămâne în vigoare. Câte grade vor fi?

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!