Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Bălți: Unul din angajații ASP, învinuit că lua mită pentru eliberarea permiselor, revine în penitenciar

20 Apr. 2023, 16:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
20 Apr. 2023, 16:21 // Societate //  Realitatea.md

Curtea de Apel Bălți a decis, astăzi, să-l plaseze în penitenciar, pe un termen de 30 de zile, pe unul din învinuiții în dosarul mitei la eliberarea permiselor de conducere de la ASP Bălți, reținut pe 28 martie de ofițerii Direcției Generale Teritoriale (DGT) Nord a CNA.

Anterior, prima instanță l-a plasat în arest la domiciliu, fapt contestat ulterior de procurorii anticorupție care au cerut arestarea preventivă a învinuitului.

În privința celorlalte 5 persoane, deciziile au rămas neschimbate, respectiv doi învinuiți continuă să se afle sub control judiciar și alți trei – în arest la domiciliu.

Amintim că, pe 28 martie curent, CNA și procurorii anticorupție au reținut 6 angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți și Chișinău, pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro. Lunar, 20 000 de euro erau colectați pentru a mitui unii responsabili de la ASP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 16:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 16:47 // Societate //  Ana Panaguța
Peste 36 de mii de alegători au participat la alegerile pentru Adunarea Populară și funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei, până la ora 16:00. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), prezența la vot a depășit 28% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale.

Cea mai mare participare se înregistrează în circumscripția Bugeac, unde au votat peste 46% dintre alegători. În alte 29 de circumscripții, prezența a depășit pragul de 25%, necesar pentru ca alegerile să fie considerate valabile.

La polul opus, cea mai scăzută participare se atestă în circumscripțiile Baurci, Chirsova, Congaz, Tomai, Vulcănești și Beșchioz.

Datele CEC arată că 55,35% dintre persoanele care au votat sunt femei, iar 44,65% sunt bărbați. Cei mai activi au fost alegătorii cu vârste între 66 și 75 de ani, care reprezintă 28,4% din total. Tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani constituie doar 5,2%.

Cel mai mare flux de alegători s-a înregistrat în intervalul 10:00–12:00, când la urne s-au prezentat aproximativ 6.200, 5.500 și, respectiv, 5.200 de persoane pe oră.

Totodată, până la această oră, Inspectoratul General al Poliției a raportat 10 încălcări înregistrate în procesul electoral: trei cazuri de agitație electorală interzisă, șase cazuri de transportare organizată a alegătorilor și un caz de comportament agresiv în apropierea unei secții de votare.

CEC precizează că informațiile au caracter operativ, iar circumstanțele fiecărui caz urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

În ceea ce privește votarea la locul aflării, până la ora 14:00 au fost înregistrate peste 1.900 de solicitări. Echipele electorale se deplasează la domiciliul persoanelor care au cerut să voteze cu urna mobilă.

De asemenea, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești au eliberat și înmânat, până la această oră, 30 de acte de identitate. Dintre acestea, 24 sunt cărți de identitate provizorii eliberate astăzi, iar șase sunt acte solicitate și confecționate anterior.

Secțiile de votare rămân deschise până la ora 21:00. După încheierea scrutinului, CEC va publica rezultatele preliminare pentru ambele alegeri, pe măsura introducerii proceselor-verbale în sistemul informațional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!