Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

BANI.MD: Energocom a scăpat de creditul de la BERD pentru gaz. L-a rambursat anticipat

08 Aug. 2023, 11:28
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
08 Aug. 2023, 11:28 // Economie //  Realitatea.md

S.A. Energocom anunță că a rambursat integral tranșa a doua (tranșa de urgență) în valoare de 200 mil. de euro din împrumutul contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), scrie bani.md. Tranşa respectivă  fost accesată la începutul anului, fiind scadentă în octombrie curent, și a fost rambursată anticipat la 7 august.

„Împrumutul în valoare totală de 300 mil. de euro, contractat pentru realizarea Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”, a fost utilizat de SA Energocom în perioada 17 octombrie 2022 – 10 ianuarie 2023 pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale și crearea stocurilor strategice”, precizează Energocom.

Prima tranșă de 100 de milioane de euro a fost achitată în data de 15 iunie.

Pentru realizarea proiectului au fost desfășurate 130 de runde de licitații, organizate conform regulilor BERD, în cadrul cărora au fost achiziționate peste 300 mil. m3 de gaze.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru anul curent, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a aprobat o finanţare suplimentară, în valoare de 165 milioane euro, pentru ca Republica Moldova să cumpere gaze naturale.

Livrările de gaze au provocat în mod frecvent tensiuni între Republica Moldova şi Rusia până la finele anului trecut, în condiţiile în care până acum Chişinăul a depins aproape în exclusivitate de Gazprom pentru importurile de gaze.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:22
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 07:22 // Societate //  Valentina Buza

Pedagogii debutanți din instituțiile de învățământ din Chișinău s-au reunit joi, 5 noiembrie, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Forumului cadrelor didactice debutante, cu genericul „Pedagogia inspiră”. Evenimentul, organizat de Direcția generală educație, tineret și sport, le-a oferit tinerilor profesori ocazia să împărtășească experiențe, să discute despre provocările începutului de carieră și să găsească soluții pentru o mai bună integrare în sistemul educațional, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, le-a mulțumit tinerilor pentru că au ales să îmbrățișeze profesia de pedagog, în pofida provocărilor existente. Oficialul a recunoscut că există probleme care depășesc posibilitățile autorităților municipale, inclusiv cele ce țin de salarizare, însă i-a îndemnat să nu renunțe la vocația de pedagog.

Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, a subliniat că învățământul reprezintă un pilon al societății, iar alegerea profesiei de profesor presupune curaj, în condițiile în care cadrele didactice nu sunt remunerate pe măsura muncii depuse. El a menționat că administrația municipală a pus constant accent pe dezvoltarea domeniului educațional, dar mai sunt multe lucruri care încă urmează să fie realizate.

Prezentă la eveniment, deputata Angela Cutasevici a menționat că forumul a devenit o tradiție care oferă posibilitatea împărtășirii experienței, promovării bunelor practici și cunoașterii tinerilor pedagogi. Ea a amintit că a pășit în profesia didactică acum 35 de ani și a subliniat importanța fiecărei etape în devenirea profesională.

„35 de ani – mult, puțin? Dar să știți că fiecare an, fiecare treaptă în devenirea profesională sunt acele trăiri care ne definesc ca oameni”, a menționat deputata.

Forumul cadrelor didactice debutante a ajuns la cea de-a VII-a ediție și este organizat de Primăria municipiului Chișinău, Direcția generală educație, tineret și sport, în parteneriat cu Centrul Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!