Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Cum ne protejăm pe timp de ger. Recomandările IGSU pentru cetățeni

03 Feb. 2026, 14:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Feb. 2026, 14:55 // Actualitate //  Realitatea.md

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a venit cu o serie de recomandări pentru cetățeni, în contextul temperaturilor scăzute din această perioadă, îndemnând populația să respecte regulile de siguranță pentru a evita incidentele.

Potrivit IGSU, în locuințe este important ca sursele de încălzire – sobe, cazane sau instalații electrice și pe gaz, să fie verificate înainte de utilizare și folosite corect. Salvatorii avertizează asupra riscului improvizațiilor la instalațiile electrice sau de gaz și recomandă să nu fie suprasolicitate sobele, folosind doar combustibilul pentru care acestea sunt destinate. Totodată, sursele de căldură nu trebuie lăsate nesupravegheate, iar aragazul nu trebuie utilizat pentru încălzirea locuinței.

Pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, încăperile trebuie aerisite periodic, chiar și pe timp de ger. De asemenea, pentru a evita înghețarea conductelor, acestea trebuie izolate, iar în unele cazuri este recomandat să fie lăsat un robinet să curgă ușor. Salvatorii mai atrag atenția să nu fie supraîncărcate prizele și circuitele electrice.

În aer liber, cetățenii sunt îndemnați să limiteze expunerea la frig și să evite deplasările neesențiale. Îmbrăcămintea adecvată sezonului rece – haine groase, purtate în straturi, căciulă, mănuși și fular, este esențială pentru protejarea organismului. Șoferii sunt sfătuiți să se informeze despre condițiile meteo, să adapteze viteza și să își echipeze corespunzător autovehiculele.

IGSU avertizează asupra pericolului deplasărilor pe lacuri, râuri sau alte suprafețe înghețate, care pot fi instabile, și recomandă prudență sporită la mersul pe jos, prin folosirea încălțămintei antiderapante. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să urmărească avertizările meteo și recomandările autorităților.

În caz de situații de risc sau urgență, salvatorii reamintesc că poate fi apelat Serviciul de urgență 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!