Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Doliu în comunitatea romă: Artur Cerari, baronul romilor de la Soroca, a decedat

04 Iul. 2026, 16:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
04 Iul. 2026, 16:33 // Actualitate //  Daniela Baranovschi

Artur Cerari, cunoscut ca lider al comunității rome din municipiul Soroca, a decedat sâmbătă, 4 iulie, la vârsta de 65 de ani. Acesta a suferit un infarct, pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi, au declarat apropiații familiei pentru Realitatea.

„Cu profundă durere am aflat vestea trecerii la cele veșnice a baronului Artur Cerari. Plecarea sa lasă un gol adânc în inimile familiei, ale celor apropiați și ale întregii comunități rome care l-a respectat și l-a urmat. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au transmis membrii Coaliției „Vocea Romilor – CVR”.

Potrivit persoanelor din anturajul familiei, înmormântarea ar putea avea loc peste aproximativ o săptămână sau chiar mai târziu, întrucât procesul include, de regulă, un priveghi prelungit și mese de pomenire zilnice.

Artur Cerari a fost una dintre figurile reprezentative ale comunității rome din nordul Republicii Moldova. El a preluat rolul de lider după tatăl său, Mircea Cerari, și a fost implicat în reprezentarea comunității în relația cu autoritățile locale, precum și în medierea unor situații interne.

În spațiul public, numele său a fost asociat frecvent cu comunitatea romă de pe „Dealul Țiganilor” din Soroca, unde era considerat o figură de referință.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!