Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Dublă tentativă de omor la Basarabeasca. Bărbatul acuzat și-a aflat sentința

08 Feb. 2024, 10:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
08 Feb. 2024, 10:37 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat de 56 ani din Basarabeasca, acuzat de dublă tentativă de omor, a fost condamnat la 16 ani de închisoare.

„S-a stabilit că, inculpatul, la data de 11 mai 2023, aproape de miezul nopții, aflându-se în domiciliul victimei, amplasat într-un sat din raionul Basarabeasca, acționând intenționat, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui conflict apărut între cei doi bărbați, i-a aplicat victimei o lovitură cu un cuțit de bucătărie în regiunea inimii – organ vital, cauzându-i o rană penetrantă în peretele cutiei toracice”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

A doua zi, bărbatul a fost reținut, ulterior fiind plasat în arest, urmare a admiterii demersului procurorilor.

„Același individ, la data de 15 septembrie 2023, în jurul orelor 02:00, aflându-se în arest la domiciliu, având aplicate restricții, și anume interzicerea de a ieși din locuința sa, în afară decât la citațiile organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a luat de la domiciliul său un topor și a mers la domiciliul bărbatului pe care a vrut anterior să îl omoare. După ce a intrat în casa victimei, a încercat să o lovească cu toporul în regiunea capului, însă nu a reușit din motiv că partea vătămată s-a apărat ridicând mâna stângă în sus, cauzându-i astfel victimei o plagă la mâna stângă. Intenția făptuitorului nu a fost dusă până la capăt, deoarece a intervenit altă persoană, care l-a calmat, luându-i toporul din mână”, precizează acuzatorii.

PG menționează că prin sentința Judecătoriei Cimișlia, sediul Central din 02 februarie 2024, inculpatul a fost condamnat pentru ambele episoade de infracțiune, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 16 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, și încasarea din contul acestuia a cheltuielilor judiciare suportate de stat pentru efectuarea expertizelor, în sumă totală de 13 820 lei.

Sentința este cu drept de apel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 18:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 18:39 // Slider //  Ana Panaguța

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a ajuns în Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău. Aeronava cu care ar fi venit a aterizat în urmă cu mai bine de o oră, potrivit surselor Realitatea.md. Cu toate acestea, Krasnoselski nu a părăsit încă aeroportul și s-ar ascunde în sala de așteptare.

Recent, președintele rus Vladimir Putin i-a acordat lui Vadim Krasnoselski Ordinul de Onoare al Federației Ruse. Distincția i-a fost oferită pentru activitatea sa în fruntea regiunii transnistrene.

Decorația vine cu puțin timp înainte de încheierea celui de-al doilea mandat al lui Krasnoselski. Așa-numitele alegeri prezidențiale din regiunea transnistreană sunt programate pentru 13 decembrie.

Pe 5 noiembrie, autoritățile constituționale de la Chișinău au anunțat că lui Vadim Krasnoselski i se va aplica interdicția de a părăsi Republica Moldova, după ce acesta a mers la Moscova, unde a primit distincția din partea lui Vladimir Putin și a declarat că regiunea transnistreană face parte din lumea rusă.

Amintim că Vadim Krasnoselski nu deține o funcție recunoscută de autoritățile constituționalede ale Republicii Moldova. Totodată, nu s-a comunicat oficial cum a ajuns acesta la Moscova și dacă a călătorit prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!