Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

FOTO VIDEO Opt persoane ucise în atacuri rusești: Zelenski avertizează că peste 100 drone sunt pe cerul Ucrainei

13 Mai 2026, 12:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Mai 2026, 12:12 // În Lume //  Realitatea.md
Opt persoane au fost ucise și alte douăsprezece au fost rănite, printre care și un copil, în urma atacurilor rusești din regiunea Dnipropetrovsk.

La Krivoi Rog, două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost grav rănite, printre care și un copil. Totodată, au fost avariate o întreprindere și o conductă de gaz, unde a fost nevoie de intervenția pompierilor.

De asemenea, victime au fost înregistrate și în raionul Sinelnikovo, unde două persoane au murit, dar și la Nikopol, unde alți trei oameni au fost răniți. Distrugerile sunt semnificative, după ce gospodăriile oamenilor au fost afectate. Peste douăzeci de locuințe au fost avariate în comunele Dubovikivska și Nikolaivska din regiunea Dnipropetrovsk.

În paralel, doi adolescenți au fost răniți în regiunea Sumî, unde un băiat de 13 ani se află în stare gravă.

Minorul a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar acum starea sa este stabilă. Potrivit autorităților, băiatul mergea pe o stradă în momentul în care a fost lovit de o dronă rusească.

Conform presei ucrainene, armata rusă își continuă așa-zisa „vânătoare zilnică” asupra cetățenilor Ucrainei, iar în dimineața zilei de 13 mai alte șapte persoane au fost rănite.

În acest context, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a subliniat că în acest moment, în spațiul aerian ucrainean, sunt peste o sută de drone rusești, iar pe parcursul zilei ar putea exista noi valuri de atacuri.

„Acum, pe cerul nostru sunt peste o sută de drone rusești și, pe parcursul zilei, ar putea exista noi valuri de atacuri cu drone. Rusia continuă atacurile și le desfășoară cu obrăznicie, țintind deliberat infrastructura feroviară și obiective civile din orașe. Din păcate, în urma acestor lovituri există răniți și persoane decedate. Transmit condoleanțe tuturor rudelor și apropiaților victimelor”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.

Din seara zilei de 12 mai, Rusia a atacat Ucraina cu 139 de drone. Forțele de Apărare Antiaeriană ale Ucrainei au reușit să neutralizeze 111 dintre acestea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!