Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Igor Grosu: Nu permitem alimentarea regimului neconstituțional de la Tiraspol

28 Ian. 2025, 09:11
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Ian. 2025, 09:11 // Politica //  Realitatea.md

Autoritățile constituționale de la Chișinău nu vor permite alimentarea regimului separatist din regiunea transnistreană. Declarația aparține președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și a fost făcută în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova. Președintele Parlamentului a subliniat că orice măsură luată de Guvern are scopul de a proteja cetățenii și de a menține pacea în țară, transmite IPN.

Declarația președintelui Parlamentului de la Chișinău are loc în contextul în care Guvernul oferă regiunii transnistrene 3 milioane de metri cubi de gaz, pentru a menține presiunea critică în conducte. De asemenea, Uniunea Europeană alocă 30 milioane de euro sub formă de grant, pentru procurarea gazelor necesare consumului în regiunea transnistreană și pentru producerea de energie electrică la Centrala de la Cuciurgan pentru malul drept.

„Pachetul de 30 de milioane de euro este o infuzie cu fonduri de urgență. Din acești bani vom putea procura gaz prin intermediul Energocom. Va fi gaz livrat malului stâng, din care se va produce electricitate și pentru malul stâng, și pentru malul drept, pentru perioada 1-10 februarie. Conform înțelegerii cu Uniunea Europeană, vom reveni la tarifele vechi la energia electrică”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a precizat că decizia privind producerea energiei electrice la Centrala de la Cuciurgan pentru ambele maluri nu a fost convenită cu pretinsele autorități de la Tiraspol.

„Nu avem un răspuns. Toate încercările noastre de a purta discuții în format 1+1 au eșuat, pentru că ei de fiecare dată caută nod în papură. Încă nu știm, vom vedea care va fi reacția. O astfel de situație va fi până pe 10 februarie, între timp vom veni cu o soluție. Guvernul, împreună cu Uniunea Europeană, vor veni cu soluții, ca să trecem la cealaltă etapă, când nu vom mai fi șantajați în fiecare iarnă de Rusia” a spus președintele Parlamentului.

Igor Grosu a reafirmat angajamentul autorităților constituționale de a acționa în interesul cetățenilor, fără a sprijini regimul separatist.

„Evident, n-o să permitem să alimentăm acest regim neconstituțional. Evident, vor fi lucruri spuse răspicat, dar vor fi la timpul potrivit”, a punctat Igor Grosu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la 1 ianuarie 350 de mii de cetățeni din stânga Nistrului au rămas fără gaz, apă caldă și, parțial, fără energie electrică, după ce Gazprom a suspendat complet livrările de gaz către Republica Moldova. Potrivit contractului cu Gazprom, valabil până în anul 2026, concernul rus este obligat să livreze gaz până la hotar.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 18:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 18:28 // Slider //  Victoria Laur

Judecătoarea Olga Bejenari a picat evaluarea Comisiei vetting. Evaluarea indică că magistrata nu întrunește criteriile de integritate financiară.

„Raportul cuprinde faptele relevante examinate, argumentele care au fundamentat constatările Completului, precum și propunerea privind nepromovarea evaluării externe”, transmite serviciul de presă al Comisiei.

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să examineze raportul și să decidă dacă îl acceptă sau îl respinge.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Olga Bejenari a ajuns în atenția publică în iunie 2020, după ce a achitat doi luptători K1, în cazul omorului de lângă Atrium, potrivit Ziarului de Gardă. Magistrata a mai făcut parte din completul care a decis reexaminarea dosarului lui Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de pușcărie.

Olga Bejenari a examinat din 2023 și dosarul Marinei Tauber. Judecătoarea a pronunțat și sentința lui Gheorghe Begu, condamnat la trei ani și șase luni de pușcărie, după accidentul violent de pe bd. Dacia. Urmare a impactului, tânăra Marcela Palade rămase fără picioare.