Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Mai aproape de UE! Moldova și România au semnat un memorandum de interconectare a rețelelor de gaz și electricitate

11 Dec. 2023, 22:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
11 Dec. 2023, 22:00 // Actualitate //  Ursu Ana

Miniștrii Energiei din Republica Moldova și România au semnat astăzi un Memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare a rețelelor de gaze naturale și energie electrică.

„Acest Memorandum consfințește cooperarea noastră foarte intensă de până acum și sunt recunoscător României pentru sprijinul necondiționat, România fiind principalul nostru partener și avocat al integrării în Uniunea Europeană. Memorandumul va contribui la atingerea obiectivului nostru de a deveni parte a pieței de energie europeană încă înainte de a deveni țară membră a Uniunii Europene”, a declarat Victor Parlicov, ministrul Energiei din Republica Moldova.

Ministrul Energiei din România.a precizat că Transelectrica va anunța în curând licitația privind construcția liniei de tensiune înaltă Suceava-Bălți, aceasta urmând a fi gata în 2, maxim 3 ani, și că a solicitat OPCOM să accelereze procesul de lansare a activității în Republica Moldova.

„România este pe pragul de a atinge independența energetică, fiind în acest an exportator net de energie electrică și bazându-se doar pe gazele produse intern. Cât privește securitatea energetică, ne-am bucurat să vedem în ultimii ani investiții în infrastructură, ce permit diversificarea surselor de aprovizionare, și planificăm pașii următori. Energia este inima economiei și poate fi folosită ca instrument de șantaj sau ca instrument de dezvoltare, iar Republica Moldova poate conta oricând pe sprijinul României”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei din România.

Memorandumul semnat astăzi prevede posibilitatea creșterii capacității de transport a gazelor naturale și extinderea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău prin construcția unei conducte de transport a gazelor – Centura Chișinăului. Acest obiectiv ar putea fi realizat până la sfârșitul anului 2031. De asemenea, va fi sprijinită dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului de înmagazinare a gazelor naturale prin creșterea capacității de stocare a gazelor naturale la depozitul Sărmășel și/sau construcția unui nou depozit la Fălticeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În contextul recentei sincronizări a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrice ENTSO-E, în domeniul energiei electrice, Memorandumul vizează Linia Electrică Aeriană (LEA) cu tensiunea nominală 400 kV Suceava – Bălți, extinderea stației 400kV Suceava și stația 400 kV Bălți, proiectul Liniei Electrice Aeriene de interconexiune de 400 kV între Strășeni și o stație electrică de pe teritoriul României, stabilită de CNTEE „Transelectrica” SA, precum și dezvoltarea liniei de interconexiune în domeniul energiei electrice existente 110kV Huși-Cioara.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2026, 16:57 // Slider //  Realitatea.md

Doar aproximativ 20 dintre cele 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat, aflate în prezent în activitate, înregistrează profit. Declarația a fost făcută de șeful Agenției Proprietății Publice, Ion Dodon, care susține că această situație reflectă problemele acumulate de-a lungul anilor în gestionarea patrimoniului public, transmite IPN.

Potrivit șefului APP, statul gestionează în total 168 de entități, însă mai puțin de jumătate sunt active. Restul se află în proces de lichidare sau insolvabilitate ori sunt inactive.

„Avem în total 168 de întreprinderi, dintre care 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat sunt active. Restul sunt în proces de lichidare, de insolvabilitate sau sunt inactive. Profit din cele 76 de întreprinderi aduc aproximativ 20. Este foarte puțin. Acest lucru este rezultatul a zeci de ani de ineficiență”, a declarat Ion Dodon în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, de la Realitatea TV.

Oficialul a vorbit și despre remunerarea membrilor consiliilor de administrație, care primesc o indemnizație lunară de 6 300 de lei, la care se pot adăuga plăți suplimentare în funcție de rezultatele financiare ale întreprinderilor.

„Acolo unde întreprinderile au înregistrat un profit mare, membrii Consiliului pot primi remunerații suplimentare. În unele entități, într-adevăr, au fost remunerații care au depășit limitele bunului-simț. Nu vom admite acest lucru în continuare”, a explicat Ion Dodon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!