Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Maia Sandu: Datorită progreselor armatei ucrainene, pericolul militar a fost îndepărtat de hotarul Moldovei

30 Dec. 2022, 07:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
30 Dec. 2022, 07:37 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Pe final de an președintele Maia Sandu vine cu un mesaj optimist pentru cetățenii Republicii Moldova. Șefa statului dă asigurări că, în pofida retoricii directorului SIS, riscuri iminente la adresa securității și integrității teritoriale a Republicii Moldova nu sunt. Maia Sandu spune că datorită progreselor armatei ucrainene, pericolul militar a fost îndepărtat de hotarul Republicii Moldova.

În continuare, președintele țării face apel la unitatea și solidaritatea cetățenilor pentru a depăși criza economică, socială și energetică cu care se confruntă Republica Moldova, notează ipn.md.

Deși anterior directorul SIS a menționat că la începutul anului 2023 ar exista pericole la adresa Republicii Moldova, Federația Rusă insistând pe scenariul unui coridor terestru până în regiunea transnistreană, Maia Sandu spune că pericole militare la adresa Republicii Moldova nu sunt.

„Războiul de la hotarul nostru presupune riscuri pentru toată regiunea și mai ales pentru noi. Dar în continuare trebuie să fim uniți, solidari, să nu permitem destabilizarea țării, pentru că sunt forțe corupte susținute de Federația Rusă care vor să deturneze parcursul european al Republicii Moldova. Trebuie să conștientizăm aceste riscuri și să nu le permitem acestor forțe corupte și străine intereselor țării să atragă Republica Moldova în război. Noi trebuie să analizăm toate scenariile și avem soluții pentru toate scenariile, dar pentru moment nu există pericole iminente pentru Republica Moldova, datorită curajului armatei ucrainene. Astăzi putem spune că pericolul este mai departe de noi decât era acum șase luni”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune.

Mai mult, șefa statului spune că subiectul neutralității Republicii Moldova este discutat cu partenerii de dezvoltare ai țării, iar solicitarea autorităților de la Chișinău este de a primi asistență pentru consolidarea capacităților de apărare. Totuși, potrivit președintelui, modernizarea Armatei Naționale nu presupune renunțarea la statutul de neutralitate, prevăzut în Constituție.

„Noi le spunem partenerilor noștri de dezvoltare că nu suntem suficient de pregătiți, pentru că în aceste trei decenii nu s-a investit în sistemul de apărare al țării. Acum depunem eforturi, avem și unele rezultate, dar minuni nu putem face peste noapte. Dar vom continua să consolidăm sistemul de apărare al Republicii Moldova și contăm pe sprijinul țărilor care pot să ne ajute. Pe intern avem o retorică manipulatorie din partea unor politicieni iresponsabili care spun că neutralitatea înseamnă să nu ai un sistem de apărare. Și este absolut greșit, neutralitate înseamnă că tu singur ești capabil să-ți aperi țara. Noi avem o prevedere în Constituție și ea este susținută de majoritatea cetățenilor”, a punctat președintele Republicii Moldova.

Potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2023, alocațiile pentru sistemul de apărare al Republicii Moldova constituie circa 1,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 0,55% din PIB.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!