Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Moldova va avea acces la gaze din Marea Caspică și la terminalele LNG din Grecia

28 Oct. 2025, 10:24
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2025, 10:24 // Economie //  Realitatea.md

Republica Moldova va putea importa gaze naturale din Marea Caspică și gaze lichefiate (LNG) prin terminalele din Grecia, odată cu integrarea în Coridorul Vertical de gaze Grecia–Bulgaria–România–Moldova–Ucraina. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la reuniunea ministerială CESEC, desfășurată la București.

Ministrul a declarat că acest pas consolidează securitatea energetică a țării și stabilitatea regională, permițând Moldovei să transporte gaze către Ucraina prin infrastructura proprie. Pentru a stimula utilizarea rutei regionale „Ruta 1”, Moldova a redus cu 50% tarifele de transport la punctele de interconectare Căușeni și Grebenyky.

Junghietu a subliniat că Energocom a fost prima companie care a folosit comercial această rută, transportând gaze lichefiate din SUA prin terminalul LNG din Alexandroupolis. Moldova intră în iarna 2025/2026 cu peste 90% din necesarul de gaze asigurat, datorită diversificării surselor și integrării tot mai strânse în piața energetică europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!