Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Ne-au dus faima țării în lume! Un grup de elevi, premiați cu argint și bronz la Olimpiada Internațională la Chimie

30 Iul. 2024, 12:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Iul. 2024, 12:01 // Societate //  Cătălina Boico

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de argint, una de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională la Chimie. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 21-30 iulie curent, în Riyadh, Regatul Arabiei Saudite.

Medalia de argint a fost obținută de Bianca-Sofia Leahu, elevă a Liceului Teoretic „Orizont”, din orășelul Durlești, municipiul Chișinău, bronzul a fost obținut de Iulia Teleucă, elevă a aceleași instituții de învățământ, iar mențiunile de onoare au fost obținute de Leo Sprincean, elev al Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău și Iulia Nicov, elevă a Liceului Teoretic „Orizont”, Durlești.

La această Olimpiadă Internațională au participat 327 de elevi din diferite țări ale lumii, iar Republica Moldova a fost reprezentată de 4 elevi și 2 profesori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!