Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

O fostă viceministră, numită secretară de stat la Ministerul Muncii. Numirile și demisiile, aprobate de Guvern

27 Mai 2026, 11:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
27 Mai 2026, 11:20 // Actualitate //  Victoria Laur

Anastasia Oceretnîi devine secretară de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Funcționara va coordona agențiile teritoriale de asistență socială și va implementa sisteme de dezvoltare profesională a angajaților din domeniu.

Oficiala a fost anterior secretară de stat la Ministerul Sănătății și Protecției Sociale între 2017 și 2019. Oceretnîi a mai exercitat mandatul de viceministră a Muncii și Protecției Sociale în perioada 2016-2017.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

De la Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale este eliberat din funcție directorul Igor Lungu. Funcționarul a depus cererea de demisie și nu va mai activa de pe 28 mai.

Nelea Rotaru devine directoare generală adjunctă la Compania Națională de Asigurări în Medicină. Funcționara va începe să își exercite atribuțiile pe 2 iunie.

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!