Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

O nouă vizită de lucru. Încotro se îndreaptă speakerul Parlamentului?

02 Iun. 2023, 12:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Iun. 2023, 12:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în Italia, în perioada 4-7 iunie 2023. Șeful legislativului se va întâlni cu conducerea Parlamentului Italiei – Președintele Senatului, Ignazio La Russa, și Președintele Camerei Deputaților, Lorenzo Fontana.

Agenda vizitei include discuții cu parlamentarii din comisiile pentru politică externă din Senat și Camera Deputaților, precum și cu viceministrul Afacerilor Externe, Edmondo Cirielli. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va mai participa la inaugurarea Grupului parlamentar de prietenie moldo-italian, care a fost constituit recent în Parlamentul Italiei. La Roma, șeful legislativului va discuta despre oportunitățile de investiții în Republica Moldova cu reprezentanții mai multor companii italiene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tradițional, în agenda vizitei sunt incluse întâlniri ale Președintelui Parlamentului cu cetățenii moldoveni care locuiesc, învață sau muncesc în Italia. Discuțiile vor avea loc la Milano, Padova și la Roma.

Din componența delegației parlamentare care îl va însoți pe șeful legislativului în vizita în Italia fac parte deputații Galina Sajin, Președinta Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Italiană, și Mihai Druță, membru al Comisiei politică externă și integrare europeană.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!