Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Poliția de frontieră sărbătorește 33 de ani de la fondare, printr-un șir de evenimente festive

10 Iun. 2025, 20:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
10 Iun. 2025, 20:39 // Actualitate //  Ana Panaguța

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a marcat, în data de 10 iunie curent, 33 de ani de la fondare. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de evenimente festive dedicate angajaților, veteranilor și partenerilor instituționali.

Manifestările aniversare au debutat în dimineața zilei cu tradiționala depunere de flori la monumentul „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Prezent la eveniment, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a subliniat importanța acestei aniversări pentru întreaga societate.

„Siguranța și securitatea statului sunt o prioritare. Suntem mereu deschiși spre cooperare și susținere a autorității de frontieră. Fiecare polițist de frontieră reprezintă imaginea statului, fiind mereu la datorie”, a declarat Lilian Carp.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a evidențiat rolul esențial al Poliției de Frontieră în asigurarea securității frontierei naționale, prin cooperare, vigilență și adaptabilitate.

„Aplicarea conceptului de management integrat al frontierei nu este doar o cerință a Uniunii Europene, ci și dovada maturității noastre instituționale. Frontiera este locul unde eficiența se vede cel mai clar, unde fiecare metru supravegheat înseamnă securitate pentru întreaga țară”, a menționat ministra MAI.

Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, a transmis un mesaj de felicitare, remarcând profesionalismul și devotamentul angajaților:

„Poliția de Frontieră, nu sunt clădirile, nu sunt sistemele, nu sunt echipamentele pe care le avem în dotare, dar sunt oamenii. Oameni care, de-a lungul acestor 33 de ani, au purtat uniforma cu mândrie și responsabilitate. În spatele fiecărui polițist de frontieră, stă o istorie care trebuie povestită și păstrată, o poveste care trebuie valorificată”, a afirmat Ruslan Galușca.

În cadrul festivității, au fost acordate distincții de stat, medalii și diplome, în semn de recunoștință pentru activitatea exemplară și rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Un moment emoționant a fost oferit de prezența artistului emerit al Republicii Moldova, Ion Razza, care a interpretat imnul Poliției de Frontieră și piesa „Ofițerii”, în semn de omagiu adus angajaților activi și veteranilor instituției. Fanfara Poliției de Frontieră a încântat publicul cu un recital impresionant de melodii dedicate tuturor polițiștilor de frontieră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!