Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Primele transferuri ale pensiilor indexate, pe 2 aprilie

31 Mart. 2026, 21:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
31 Mart. 2026, 21:52 // Societate //  Ana Panaguța

Primele pensii indexate vor fi transferate pe cardurile beneficiarilor începând cu 2 aprilie. Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că prima tranșă, în valoare de 73 de milioane de lei, a fost deja procesată.

Potrivit CNAS, pe 9 aprilie vor fi finanțate alocațiile nominale și cele lunare de stat, iar pe 10 aprilie va fi acordat ajutorul social.

Datele instituției arată că peste 669 de mii de pensionari și circa 88 de mii de beneficiari de alocații sociale vor beneficia de indexarea de 6,84%, aplicată începând cu 1 aprilie.

Astfel, pensia minimă pentru limită de vârstă va fi de 3.264 de lei, iar pentru persoanele cu un stagiu complet de cotizare de cel puțin 40 de ani va ajunge la 3.525 de lei. În același timp, pensia minimă de dizabilitate va crește la 2.448 de lei pentru dizabilitate severă, 2.285 de lei pentru dizabilitate accentuată și 1.632 de lei pentru dizabilitate medie.

Precizăm că, anul trecut la 1 aprilie 2025, pensiile și alte prestații sociale din Republica Moldova au fost indexate cu 10%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!