Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Sindicatele și Patronatul cer salariul minim să fie de 6 mii de lei din iulie. Guvernul: A crescut în 2025

11 Apr. 2025, 19:10
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
11 Apr. 2025, 19:10 // Economie //  Realitatea.md

Salariul minim în Republica Moldova a fost majorat la 5 500 de lei începând cu 1 ianuarie 2025, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Potrivit acestuia, Executivul susține necesitatea creșterii veniturilor cetățenilor „într-un mod responsabil față de bugetul public”. Este o reacție la solicitarea Sindicatelor de majorarea a salariului minim la 6 mii din iulie.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, alături de Confederația Națională a Patronatului, au cerut Guvernului să majoreze salariul minim la 6 000 de lei începând cu 1 iulie 2025.

Solicitarea a fost transmisă oficial premierului Dorin Recean și este motivată prin nevoia de a acoperi minimul de existență pentru o familie activă, dar și de a proteja salariații de efectele inflației.

„Guvernul susține necesitatea creșterii continue a veniturilor oamenilor și face acest lucru într-un mod responsabil față de bugetul public. Salariul minim se majorează anual, la 1 ianuarie. În 2025, acesta a fost deja crescut la 5 500 lei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

În ultimii trei ani, salariul minim a crescut cu 87%, de la 2 935 lei la 5 500 lei – cea mai mare majorare procentuală din istoria țării. Și salariul mediu a urmat o traiectorie ascendentă, ajungând de la 9 116 lei în 2021 la 16 100 lei prognozați pentru 2025.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!