Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Fotoliu vacant la CNPF! O cerere de demisie, aprobată de Parlament

07 Sept. 2023, 13:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Sept. 2023, 13:09 // Actualitate //  Realitatea.md

Parlamentul a luat act de cererea de demisie depusă de vicepreședintele Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Vitalie Lemne. Se întâmplă după ce Lemne a fost numit în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

„Proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea calității de membru și de vicepreședinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a lui Vitalie Lemne a fost votat de 31 de deputați”, informează Parlamentul.

Potrivit legislației, Consiliul de administrație al CNPF este constituit din trei membri. Aceștia sunt desemnați de Parlament pentru un mandat de cinci ani, la propunerea Președintelui legislativului, cu avizul prealabil pozitiv al comisiei parlamentare de profil. Fiecare membru are dreptul la două mandate consecutive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!